Studiu: 88% dintre antreprenorii români spun că accesul la finanțare e dificil
88% dintre antreprenorii români consideră că accesul la finanțare este dificil sau foarte dificil. În același timp, aproape jumătate dintre antreprenori (48%) spun că accesul la finanțare s-a deteriorat în 2013 comparativ cu anul anterior, iar 27% nu văd niciun progres, conform studiului EY – Antreprenorii vorbesc: Barometrul antreprenoriatului românesc 2013.
„Antreprenorii vorbesc” este un barometru anual, realizat de EY și ajuns la a doua ediție, care măsoară percepțiile antreprenorilor din România în privința a cinci factori fundamentali pentru dezvoltarea antreprenoriatului: accesul la finanțare, reglementarea și impozitarea, cultura antreprenorială, educația și sprijinul coordonat pentru susținerea antreprenoriatului.
„Antreprenorii joacă un rol vital în orice economie sănătoasă. De aceea, este foarte important să măsurăm percepțiile acestora în privința celor mai importanți factori care susțin sau nu antreprenoriatul, iar toate părțile interesate de dezvoltarea acestuia (autoritățile, antreprenorii înșiși, finanțatorii, corporațiile) să le sprijine prioritățile. Din studiul nostru rezultă că aceste priorități sunt în primul rând în domeniul fiscal, al accesului la finanțare și referitoare la percepția societății asupra inițiativei personale”, spune Bogdan Ion, Country Managing Partner, EY România.
Față de ediția de anul trecut, în care sursele de finanțare, precum capitalul de risc (venture capital), angel investors și private equity nu erau cunoscute, în acest an aceste instrumente de finanțare sunt văzute cu potențialul de impact cel mai important asupra afacerilor antreprenoriale, după creditele bancare.
Reglementare și impozitare ” primele două priorități sunt stabilitatea și simplificarea legislativă
În ciuda dificultății de a găsi finanțare, antreprenorii nu consideră obținerea de fonduri ca fiind cel mai mare obstacol în crearea și dezvoltarea unei firme în România. Incertitudinea mediului fiscal, birocrația și nivelul taxelor sunt considerate cele mai mari obstacole (cu 43% din răspunsuri), iar 87% dintre respondenți au afirmat că nu sunt vizibile progrese în ultimul an: 72% consideră că mediul de reglementare și impozitare s-a deteriorat în 2013, comparativ cu anul precedent, iar 15% nu văd nicio schimbare.
Majoritatea antreprenorilor români (94%) cred că asigurarea stabilității sistemului de reglementare și fiscalizare și simplificarea legilor (91%) sunt cele mai importante două priorități fiscale pentru dezvoltarea antreprenoriatului în România, chiar înaintea reducerii nivelului taxelor și impozitelor.
În același timp, antreprenorii și-au manifestat dorința deschiderii unei linii directe de comunicare cu autoritățile prin care să își exprime problemele și preocupările legate de mediul de reglementare, ceea ce indică nevoia antreprenorilor de a fi consultați atunci când se emit legi cu impact asupra mediului de afaceri.
Cultură antreprenorială: Societatea românească nu susține spiritul întreprinzător
Percepțiile antreprenorilor în privința mentalităților românești asociate antreprenoriatului sunt de asemenea negative: 59% dintre aceștia consideră că societatea românească nu sprijină spiritul întreprinzător, față de 43% dintre antreprenorii din Uniunea Europeană și 29% dintre respondenții țărilor G20.
Din punctul de vedere al percepției pozitive față de antreprenori, România ocupă locul 18 din 21 de țări analizate în Barometrul antreprenoriatului (ediția românească și ediția G20), cu doar 35% dintre răspunsuri.
Întrebați dacă văd progrese în modul în care românii valorizează antreprenoriatul, răspunsurile sunt destul de echilibrate: 26% afirmă că percepția s-a deteriorat în anul 2013, iar 35% cred că s-a îmbunătățit, în timp ce restul nu văd nicio schimbare.
Este de remarcat, însă, asimetria de percepție între antreprenorii sub 40 de ani și cei peste 40 de ani: pentru aproape jumătate dintre antreprenorii tineri (46%), percepția față de antreprenori s-a îmbunătățit în ultimul an, în timp ce antreprenorii maturi consideră în procentul cel mai mare că această percepție s-a deteriorat (34%), ceea ce se poate traduce printr-o disponibilitate mai mare a tinerilor de a deveni antreprenori, pe măsură ce percepția față de această opțiune de carieră se îmbunătățește la generațiile noi.
România întrecută doar de Brazilia la toleranța la risc
Frica de eșec rămâne, însă, una dintre barierele semnificative pentru abordarea antreprenoriatului. Doar 14% dintre respondenți cred că societatea românească tolerează eșecul în afaceri, în timp ce 81% consideră că acesta va reprezenta o barieră pentru viitoarele proiecte de afaceri, este un eșec în carieră sau indică lipsa abilităților necesare. Doar 5% dintre respondenți cred că eșecul în afaceri e văzut ca un prilej de învățare. Din 21 de țări analizate, România este penultima la atitudinea pozitivă față de risc și eșec, urmată doar de Brazilia.
La fel ca la ediția de anul trecut a barometrului și în linie cu răspunsurile antreprenorilor de la nivelul Uniunii Europene, antreprenorii români consideră că îmbunătățirea comunicării poveștilor de succes ale antreprenorilor ar avea cel mai mare impact asupra percepției în societate a antreprenoriatului (52% dintre respondenți).
Educație antreprenorială: 58% dintre antreprenori consideră că s-a îmbunătățit în 2013
Singura percepție majoritar pozitivă a antreprenorilor români care au răspuns chestionarului EY este cea privind educația: 58% dintre antreprenori susțin că educația antreprenorială s-a îmbunătățit în 2013. Deși efectele educației nu se văd imediat, trebuie remarcat faptul că, din anul 2010, educația antreprenorială a devenit materie obligatorie de studiu pentru elevii români de liceu din clasa a X-a.
Pe lângă educația formală, însă, antreprenorii au mare nevoie pentru dezvoltarea afacerii de sfaturile oferite din experiența personală de antreprenori deja maturi, care au întâlnit și depășit obstacole financiare, operaționale și mentale tipice drumului de antreprenor. Iar 80% dintre antreprenorii cu experiență care au răspuns sondajului spun că mentorează, într-un cadru organizat sau informal, antreprenori aflați la început de drum.
Sprijin coordonat: măsurile guvernamentale și cluburile de antreprenori sunt văzute ca având cel mai mare potențial de impact
Pe lângă mentorat, antreprenorii au nevoie și de sprijinul coordonat oferit de organizațiile specializate, precum cluburile și asociațiile de antreprenori, rețele informale de antreprenori, agențiile guvernamentale, incubatoarele și acceleratoarele de afaceri. Cei mai mulți antreprenori, 40%, consideră că ajutorul oferit de acestea s-a îmbunătățit în ultimul an. Antreprenorii tineri (sub 40 de ani) au o percepție mai optimistă: aproape jumătate (48%) cred că sprijinul coordonat a cunoscut o evoluție pozitivă în 2013, față de doar 35% dintre antreprenorii maturi.
În general, întrebați care este acțiunea/organizația care ar avea cel mai mare impact asupra dezvoltării antreprenoriatului, oamenii de afaceri indică guvernul, prin programe dedicate start-up-urilor și antreprenorilor, ceea ce demonstrează nevoia mare a antreprenorilor români ca ecosistemul antreprenorial să fie sprijinit puternic de stat.
Pe lângă programele guvernamentale, antreprenorii indică cluburile antreprenorilor și asociațiile acestora ca fiind la fel de importante pe termen lung pentru dezvoltarea antreprenoriatului. De altfel, 45% dintre respondenți afirmă că sunt membri ai unor cluburi și asociații de antreprenori, un procent totuși mai mic decât la nivel european. În Uniunea Europeană, 63% dintre antreprenori fac parte din asemenea organizații sau au făcut parte în ultimii trei ani.
Despre studiul Antreprenorii vorbesc: Barometrul antrerenoriatului românesc 2013
Studiul EY România privind percepția antreprenorilor români asupra mediului antreprenorial local are la bază un chestionar online care analizează percepțiile a 106 antreprenori români, interviuri directe cu 10 antreprenori români și analiza a peste 200 de bune practici și inițiative guvernamentale din țările G20. Dintre respondenții la chestionar, 25% au afaceri de sub 1 milion EUR, 38% afaceri între 1-10 milioane EUR, 9% între 10-15 milioane EUR, iar 28% venituri de peste 15 milioane EUR.