Alexandrion Grup România vizează extinderea portofoliului cu produse non-alcoolice

Alexandrion Grup România vizează extinderea portofoliului cu produse non-alcoolice
person Horeca
access_time_filled

alexandriongrupDupă ce anul trecut a investit peste un million de lei în dezvoltarea unui department de vânzări dedicat segmentului horeca high, acum, Alexandrion Grup România se află în discuții pentru a-și extinde portofoliul și a adăuga, pentru prima oară în istoria companiei, o varietate de produse non-alcoolice, cu adresabilitate, în primul rând, pentru sectorul horeca high, dar și pentru lanțurile de retail, informează oficialii companiei. Astfel, principalele produse vizate sunt apa, sucurile și cafeaua.

După 21 de ani, a venit momentul să facem acest pas, pe care îl pregătim de ceva vreme, însă ne-am dorit să facem totul ca la carte și să studiem foarte bine piața în prealabil. Am început deja discuțiile cu posibili parteneri cu care am putea colabora în acest sens. Deocamdată nu am bătut palma cu nimeni și rămânem deschiși discuțiilor. Ne dorim însă să aducem alături de noi o serie de parteneri solizi, de încredere, cu prezență și produse confirmate în piață, astfel încât, împreună, să obținem, rapid, o cotă importantă de piață pe segmentele targetate. Este o decizie istorică pentru grupul nostru și avem încredere că vom reuși să atingem rezultate similare precum cele pe care le avem pe piața de băuturi spirtoase”, a declarat Răzvan Vasile, director comercial Alexandrion Grup România.

în acest moment, Alexandrion Grup România este prezent în rețeaua horeca atât cu produsele proprii (vinarsul Brâncoveanu – VS, VSOP și XO; brandy-ul Alexandrion 7* și 5*; vodcile Kreskova, Kreskova Lemon, Alexander și Alexander Lemon; Alexander Gin, lichiorul Rim Rock, whiskey-urile Red Bowler și Hogs sau gama de lichioruri Saber – Caisată, Vișinată, Afinată, Fructe de Pădure și Coacăze Negre), cât și cu produse importate (single malt-urile Glenfiddich, Balvenie și Monkey Shoulder, whiskey-ul Grants, ginul Hendricks, tequilla Milagro și romul Sailor Jerry – toate din portofoliul William Grants and Sons; vodka Beluga, șampania Piper Heidsieck, lichiorurile Marie Brizard, vodka Sobieski, cognac-ul Camus, bitter-ul Fernet Branca etc. ).

în ultimul an, compania a continuat strategia de importuri selective și a semnat cu noi parteneri pentru aducerea pe piața locală a unor produse premium precum vodka Beluga (Synergy Group), șampania Piper Heidsieck (Piper Heidsieck), lichiorurile Marie Brizard sau vodka Sobieski (ambele produse de Marie Brizard Wine and Spirits).

Până la finalul anului, dacă nu, chiar mai devreme, vrem să fim în locațiile horeca high și cu gama de produse non-alcoolice. Avem infrastructura necesară, avem know-how-ul dobândit în 21 de ani de experiență, așteptăm doar să găsim partenerii potriviți”, a conchis Răzvan Vasile.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302