Goana după fonduri nerambursabile

Goana după fonduri nerambursabile
person Horeca
access_time_filled

fondurinerambursabileSprijinul pentru IMM-uri reprezintă una dintre prioritățile Comisiei Europene, prin strategia 2020, luând în considerare potențialul mare pe care îl au în crearea de locuri de muncă, creștere economică și coeziune socială și economică.

Deși întreprinderile micro, mici și mijlocii reprezintă un adevărat izvor de abilități antreprenoriale, de inovare și creare locuri de muncă, există momente când acestea se confruntă cu dificultățile pieței, mai ales în faza de start-up, atunci când procesul de obținere de credite sau capital este anevoios. Sunt mulți oameni care au idei de afaceri, dar din cauza birocrației nu sunt dispuși să își asume riscurile de înființare a unei noi afaceri, de aceea Comisia Europeană lucrează cu Statele Membre prin facilitarea împărtășirii de experiențe și în stimularea atitudinii față de antreprenoriat.

începând cu 2015 tot mai mulți oameni sunt stimulați să-și pornească propriile afacerile din fonduri europene nerambursabile. Per total, România primește 26,1 miliarde de euro prin cinci fonduri structurale: de Coeziune, de Dezvoltare Regională, Social, de Mediu, și de Dezvoltare Rurală. Pe lângă Politica de Coeziune și cea Agricolă Comună, fondurile vor mai fi dirijate și în baza Politicii de Cooperare Teritorială, în cadrul căreia există programe operaționale de cooperare cu Republica Moldova, Ucraina, Ungaria Serbia, programul operațional comun „Bazinul Mării Negre”.

Ministerul Finanțelor Publice a realizat o centralizare a estimărilor lunare ale contribuției Uniunii Europene solicitate prin declarațiile de cheltuieli pe care autoritățile române le vor transmite la Comisia Europeană, astfel că pentru perioada de programare 2014 – 2020, valoarea contribuției UE din declarațiile de cheltuieli care se vor înainta CE până la sfârșitul anului 2016 este de aproximativ 852 milioane de euro pentru POIM, POC, POAT, POR, POCU, POCA, POAD și PO pescuit, la care se adaugă circa 19,5 milioane de euro aferenți Programului Operațional România – Ungaria, Programului Operațional România – Bulgaria, Programului Operațional România – Serbia.

Fie că ești un angajat la o corporație sau o firmă mică, fie că esti proprietar de restaurant, de firmă de publicitate sau de unitate de producție, e posibil ca următoarea grijă în afara resursei umane să fie capitalul financiar. Cu siguranță ai auzit și e destul de tentant să găsești o soluție în rezolvarea acestei probleme prin accesarea de fonduri europene.

Dacă ai o idee de afacere și vrei să afli dacă ești eligibil pentru a obține fonduri europene nerambursabile pentru a lansa sau pentru a-ți dezvolta afacerea existentă, Centrul de dezvoltare SMART îți oferă toate informațiile necesare despre afacerile din fonduri europene nerambursabile și ce trebuie să faci pentru a obține finanțarea de care ai nevoie.

fondurieuropene2

înainte de a te informa despre oportunitățile de finanțare trebuie să parcurgi următorii pași:
–    Stabilirea nevoii de finanțare
–    Realizarea unui buget necesar pornirii/dezvoltării afacerii
–    Stabilirea capacității financiare personale pentru cofinanțare, dacă este cazul
–    Identificarea surselor de finanțare
–    Verificarea eligibilității pentru programele de finanțare.
–   Apelarea la firme de consultanță cu experiență în domeniul scrierii și implementării de proiecte pe finanțări nerambursabile naționale și internaționale.

Pentru noi întreprinzători/firme nou înființate există următoarele oportunitățile de finanțări:

A.    Pentru zona rurală pot fi accesate următoarele programe de finanțare:

1.    Programul Național de Dezvoltare Rurală – măsura 6.2 Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale
a.    Se adresează Microîntreprinderilor și întreprinderilor mici noi, înființate în anul depunerii aplicației de finanțare sau cu o vechime de maxim 3 ani fiscali consecutivi, care nu au desfășurat activități până în momentul depunerii acesteia (start-up).
b.    Ajutor financiar nerambursabil 100%: max. 70.000 euro acordat în 2 tranșe astfel:

  • 70% după semnarea Contractului de Finanțare;
  • 30% în maxim 5 ani de la încheierea Contractului de Finanțare (in functie de indeplinirea obiectivelor stabilite in Planul de afaceri).

c.    Cheltuieli eligibile:
•    achiziționarea de terenuri construite și neconstruite pentru activitățile propuse prin proiect
•    echipamente și utilaje pentru activitatea non-agricolă
•    Costurile cu elaborarea proiectului: consultanță, proiectare.

2.    Programul Național de Dezvoltare Rurală – măsura 6.4 Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole
a.    Se adresează:
•    Microîntreprinderilor și întreprinderilor non-agricole mici din spațiul rural;
•    Cabinetelor medicale veterinare individuale, Cabinetelor medicale individuale
b.    Ajutor financiar nerambursabil: maxim 200.000 euro, acordat în următoarele condiții:
•    70% finanțare nerambursabilă, 30% contribuție proprie, cu posibilitate de majorare de până la 90% finanțare nerambursabilă pentru:
–    activități de producție, servicii medicale, sanitar-veterinare și agroturism;
–    fermierii care își diversifică activitatea de bază agricolă prin dezvoltarea unor activități non-agricole.
c.    Cheltuieli eligibile:
•    Construcția, extinderea și/sau modernizarea și dotarea clădirilor;
•    Achiziționarea (și costurile de instalare) de utilaje, instalații și echipamente noi;
•    Achiziționarea sau dezvoltarea de software, achiziționarea de brevete, licențe, mărci.

3.    Programul Național de Dezvoltare Rurală – măsura 4.1 Sprijin pentru investiții în exploatații agricole
a.    Se finanțează ferme zootehnice și ferme vegetale, inclusiv familii de albine (stupi)
b.    Se adresează: Fermierilor (PFA, II, IF, SRL, SA, SNC, SCS), cu excepția persoanelor fizice neautorizate, Grupuri de producători, Societăți agricole cu o dimensiune economică a fermei: min. 8.000 SO.
c.    Ajutor financiar nerambursabil: maxim 2.000.000 euro, cu o rată maximă a sprijinului de 90%
d.    Cheltuieli eligibile:
•    Construcția, extinderea, modernizarea și dotarea clădirilor din cadrul fermei, destinate activității productive, inclusiv căi de acces în fermă și racordarea fermei la utilități;
•    Amenajarea și dotarea spațiilor de desfacere și comercializare
•    Achiziționarea de mașini/utilaje și echipamente noi;
•    Mijloace de transport frigorifice, inclusiv remorci și semiremorci specializate
•    Cheltuieli pentru consultanță, proiectare.

4.    Programul național multianual pentru înființarea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii în mediul rural
a.    Se adresează: microîntreprinderilor, IMM-urilor, persoanelor fizice autorizate (PFA) înregistrate la Registrul Comerțului de cel mult un an la data cererii ajutorului.
b.    Ajutor financiar nerambursabil: maxim 50.000 de lei, reprezentând 90% din investiția pe care trebuie să o facă aceștia
c.    Cheltuieli eligibile: echipamente IT, birotică, utilaje, autoutilitare, crearea unui site de prezentare, servicii de promovare, cursuri de antreprenoriat, consultanță.

B.    Pentru zona urbană pot fi accesate următoarele programe de finanțare:

5.    Programul START
a.    Se adresează: IMM-urilor care au cel mult 2 ani vechime (de la înregistrarea la Registrul Comerțului)
b.    Ajutor financiar nerambursabil: maxim 120.000 lei, reprezentând 90% din investiția pe care trebuie să o facă aceștia
c.    Cheltuieli eligibile: echipamente tehnologice, aparate și instalații de măsură și control, autoutilitare, echipamente IT, mobilier, spații de lucru și de producție, consultanță

6.    Programul FEMEIA MANAGER
a.    Se adresează: IMM-urilor deținute de femei sau care au printre asociați și femei.
b.    Ajutor financiar nerambursabil: maxim 50.000 de lei, reprezentând 90% din investiții.
c.    Cheltuieli eligibile: echipamente tehnologice, autoutilitare, echipamente IT, mobilier, consultant.

Ce oportunități există pentru dezvoltarea unei afaceri existente, în anul 2016?

A.    Pentru zona URBANÄ‚

1.    Programul Operațional Regional Axa 2.1 Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri
a.    Se adresează microîntreprinderilor cu cel puțin un an fiscal de activitate anterior depunerii cererii de finanțare.
b.    Ajutor financiar nerambursabil între 25.000 și 200.000 euro, nerambursabili 100%
c.    Cheltuieli eligibile :
•    Construcție/Extindere/Modernizare spațiu de producție/ prestare de servicii, inclusiv a utilităților generale aferente
•    Dotare cu echipamente și utilaje
•    Pagină web
•    Consultanță/ asistență

2.    Programul Operațional Regional Axa 2.2 Sprijinirea creării și extinderea capacităților avansate de producție și dezvoltarea serviciilor
a.    Se adresează întreprinderilor mici și mijlocii din mediul urban, cu o vechime mai mare de un an și întreprinderilor mijlocii din domenii non-agricole din mediul rural, cu vechime mai mare de un an.
b.    Ajutor financiar nerambursabil între 200.000 și 1 milion euro, în următoarele condiții:
–    întreprinderi mijlocii (cu 50 – 249 salariați): 60% finanțare nerambursabilă, 40% contribuție proprie pentru proiectele care se realizează în regiunile NE, NV, Sud, SV, Sud-Est și Centru.
–    întreprinderi mici (cu 10 – 49 salariați): 70% finanțare nerambursabilă, 30% contribuție proprie pentru proiectele care se realizează în regiunile NE, NV, Sud, SV, Sud-Est și Centru.
c.    Cheltuieli eligibile:
•    Construcție/Extindere/Modernizare spațiu de producție/ prestare de servicii
•    Dotare cu echipamente și utilaje
•    Cheltuieli pentru activități de inovare de produs sau proces
•    Pagină web
•    Certificarea sistemelor de management al calității, mediului sau sănătății, simplu sau integrat
•    Cheltuieli pentru activități de inovare de produs sau proces.

3.    Programul Național Multianual de Microindustrializare:
a.    Se adresează întreprinderilor Mici și Mijlocii cu minim 2 ani de activitate
b.    Ajutor financiar nerambursabil: maxim 55.000 euro, 90% finanțare nerambursabilă
c.    Cheltuieli eligibile:
•    Dotare cu echipamente, utilaje și autoutilitare
•    Achiziționarea de spații de lucru, spații de producție, inclusiv din elemente prefabricate
•    Pagină web
•    Cursuri de dezvoltare a abilităților antreprenoriale
•    Consultanță

B.    Pentru zona RURALÄ‚

1.    Programul Național de Dezvoltare Rurală, măsura 6.2 Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale
a.    Se adresează: Microîntreprinderilor și întreprinderilor mici existente din spațiul rural, care își propun activități non-agricole pe care nu le-au mai efectuat până la data aplicării pentru sprijin;
b.     Ajutor financiar nerambursabil 100%: max. 70.000 euro acordat în 2 tranșe astfel:

  • 70% după semnarea Contractului de Finanțare;
  • 30% în maxim 5 ani de la încheierea Contractului de Finanțare (în funcție de îndeplinirea obiectivelor stabilite în Planul de afaceri.

c.    Cheltuieli eligibile :
•    Toate cheltuielile propuse prin Planul de Afaceri, activitățile relevante pentru implementarea în bune condiții a Planului de afaceri aprobat, indiferent de natura acestora.
•    Achiziționarea de terenuri construite și neconstruite pentru activitățile propuse prin proiect
•    Costurile cu elaborarea proiectului: consultanță, proiectare.

2.    Programul Național de Dezvoltare Rurală, măsura 6.4 Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole
a.    Se adresează:
•    Microîntreprinderillor și întreprinderilor non-agricole mici existente și nou înființate din spațiul rural;
•    Fermierilor sau membrilor unor gospodării agricole (autorizați cu statut minim de PFA) care își diversifică activitatea de bază agricolă prin dezvoltarea unei activități non-agricole;
•    Cabinetelor medicale veterinare individuale, Cabinetelor medicale individuale
b.    Ajutor financiar nerambursabil maxim 200.000 euro, în următoarele condiții :
•    70% finanțare nerambursabilă, 30% contribuție proprie, cu posibilitate de majorare de până la 90% finanțare nerambursabilă pentru:
–    activități de producție, servicii medicale, sanitar-veterinare și agroturism;
–    fermierii care își diversifică activitatea de bază agricolă prin dezvoltarea unor activități non-agricole.
c.    Cheltuieli eligibile :
–    Construcția, extinderea și/sau modernizarea și dotarea clădirilor;
–    Achiziționarea (și costurile de instalare) de utilaje, instalații și echipamente noi;
–    Achiziționarea sau dezvoltarea de software, achiziționarea de brevete, licențe, drepturi de autor, mărci.

în perioada 2014 – 2020 sunt foarte multe oportunități de finanțare iar anul în care se vor lansa cele mai multe apeluri este 2016. Analizați aceste opțiuni pentru dezvoltarea afacerii existente sau pentru înființarea unei noi afaceri.

Iulian Cazacu
Președinte, Centrul de dezvoltare SMART.
Membru fondator ACRAFE – Asociația Consultanților pentru Fonduri Europene din România.

www.smart.org.ro

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302