Selgros România premiază fidelitatea clienţilor
- 20 de vacanțe all-inclusive și 300.000 de premii garantate
Selgros Cash&Carry România dă startul campaniei promoționale „Ola, amigo! La Selgros câștigi siguro!”, ce se va desfășura în toate magazinele Selgros din țară în perioada 14 mai – 10 iunie și constă în răsplătirea fidelității clienților. Orice achiziție de produse în valoare de minim 250 lei (TVA inclus) pe o factură, va reprezenta o șansă de a intra în concursul pentru 20 de vacanțe all-inclusive și cele 300.000 de premii garantate, acordate în magazine, se precizează într-un comunicat al companiei.
„De 13 ani ne place să răsplătim clienții noștri fideli și să le împlinim toate dorințele. Pentru Selgros Cash&Carry numărul 13 este norocos și ne dorim să păstrăm aceleași valori ale companiei în care credem atât noi, cât și partenerii noștri. Am lansat această campanie pentru relația importantă pe care o avem cu clienții și pentru a le mulțumi pentru încrederea pe care o au în serviciile noastre”, a declarat Pia Krauss, Marketing Manager Selgros Cash&Carry România.
Premiile constau într-o vacanță all-inclusive în Insulele Capului Verde, 19 vacanțe all-inclusive, în Madeira, acordate prin tragere la sorți și alte 300.000 de premii garantate, potrivite pentru sezonul cald.
Orice achiziție în valoare de minim 250 lei incl. TVA reprezintă o șansă de câștig. Pentru a participa la tragerea la sorți, este necesară completarea taloanelor de participare și depunerea acestora în urnele de promoție din magazin. Premiile garantate se acordă în magazine prin intermediul „Roții Norocului”, o singură dată în ziua achiziției.
Regulamentul campaniei este disponibil pe www.selgros.ro și în magazine.