“Aventurile bucătărașilor” - educație culinară de la vârste fragede

Educația culinară trebuie să înceapă de la vârste fragede. Având în vedere această necesitate stringentă din societatea românească, Asociația Internațională pentru Dezvoltare și Emancipare Profesională (IADEP) aduce pe piața atelierelor de gătit din România un concept la modă, prin care intenționează să îndrepte atenția copiilor asupra nutriției sănătoase, combinând gătitul cu jocul și învățarea.

aventurilebucatarasilor2

Astfel, asociația lansează vineri, 19 iunie, la sediul companiei Bilancia din Corbeanca, atelierele de gătit “Aventurile Bucătărașilor”, dedicate copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani.

În colaborare cu Bilancia şi cu Chef  Daniel Grosu (chef-ul de la The Beef Club, n.r.), dorim ca în următorii 2 ani să putem integra în sistemul educaţional şi social, o alternativă viabilă a petrecerii timpului liber pentru copii, într-un mod cultural-educativ.

În acest moment, în acest domeniu, nu există decât produse adresate în special copiilor de grădiniţă, care se reduc doar la ocuparea timpului copilului, într-o modalitate neconvenţională.

De aceea, Aventurile Bucătăraşilor se adresează grupei de vârstă 6-12 ani, copii capabili să înţeleagă fiecare din activităţile din studioul de gătit, care vor fi cu siguranţă adecvate vârstei lor, completate de activităţi de recreere şi învăţare”, susțin reprezentanții Asociației Internaționale pentru Dezvoltare și Emancipare Profesională.

Ateliere de gătit “Aventurile Bucătărașilor” își propun să devină lider pe piața atelierelor de gătit din București, în aşa fel încât să fie solicitat în şcoli şi grădiniţe, precum și în instituţii, sub formă de team-buildinguri, angajat și copil.

Cei interesați de atelierele de gătit pot contacta organizatorii la This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. sau telefon: 0735.945.176.