Congresul Național de Gastronomie și Vin revine cu o nouă ediție
Cea de a III-a ediție a Congresului Național pentru Gastronomia și Vinurile din România – organizat de Vinul.ro, Rare Foods Services și gastroart.ro în colaborare cu Academia de Studii Economice din București – va avea loc marți, 16 aprilie, în Aula mare a ASE.
Evenimentul pentru o gastronomie românească inspirată din tradiția veritabilă și adus în modernitatea secolului XXI este susținut de Selgros Romania și de uleiurile high-oleice Spornic, de la cel mai vechi producător autohton de uleiuri, SC Prutul SA.
Suntem ceea ce mâncăm
Desfășurat de la bun început sub deviza că “suntem ceea ce mâncăm, și poate și de asta România arată așa cum o vedem”, Congresul a reușit să determine deja schimbări în mentalul colectiv din rândul profesioniștilor ospitalității, și va continua să o facă, spun organizatorii. “Manifestul pentru gastronomia și vinurile din România” a pus în circulație idei ca “tradiție”, “regionalitate”, “sezonalitate”, “modernitate”, “sustenabilitate”, din dorința unei mai bune puneri în valoare a patrimoniului culturii alimentare românești.
Aceste idei și-au găsit, în urma dezbaterii lor în edițiile precedente ale Congresului, noi întrupări, actualizate – atât în oferta HoReCa de la noi din țară, cât și în literatura de profil despre gastronomia românească publicată în ultimii trei ani. Publicul generalist, neimplicat în industrie, a devenit mai conștient despre acest patrimoniu, iar gastronomia și vinurile din România beneficiază, azi, de o notorietate sporită. Și de o cifră de afaceri sporită.
Stand cu literatură de profil și lansări de carte
La această ediție a Congresului va exista și un stand cu cărți despre gastronomie, restaurante, ospitalitate, vinuri și turism oenogastronomic. Vor avea loc lansări și discuții libere între cei interesați și autorii, traducătorii sau editorii acestor volume. Cătălin Mahu, fondatorul primei rețele de restaurante cu capital autohton, își va prezenta și el volumul de memorii antreprenoriale lansat recent, “Povestea de la colțul mesei”, iar alături de el pe parcursul evenimentului, în standul de literatură de profil, vor fi și alte evenimente și prezentări interesante.
Ediția a III-a a Congresului de gastronomie și vin, derulată anul acesta în Aula Mare a ASE, își propune să vehiculeze aceste idei și dezbateri în rândul profesioniștilor, dar și al corpului profesoral și studențesc al unei instituții de învățământ superior de prestigiu. Experiența practică a profesioniștilor se îmbină aici cu viziunea și cu abordarea academică, pentru a aduce crea un nou “momentum” nevoii de progres în acest domeniu.
Vor avea loc prezentări de tehnologii, de noi ingrediente și de noi concepte gastronomice, degustări și dezbateri – dar și prezentări de soluții educaționale și de alte naturi pentru problemele specifice de resurse umane și de comunicare ale acestei industrii a ospitalității.
Programul Congresului de gastronomie și vin din 16 aprilie 2019
Ora 10.00 – Cuvânt înainte din partea organizatorilor
Dezbateri:
- “Gastronomia în secolul 21 – răspunsuri noi la întrebări vechi”
- “Resursa umană în industria ospitalității – formare, recrutare, fidelizare. Oferta industriei către viitorii și actualii profesioniști”
Pauză de prânz (12.30-13.30) bufet oferit de restaurantele La Mama
- “Chefman, Chefwoman – noii eroi urbani. Viziuni asupra noii gastronomii” – vor prezenta propriile proiecte Chefi care au schimbat și continuă să schimbe peisajul restaurantelor de la noi: Oana Irina Coantă, Alex Dumitru, Nico Lontras, Alex Petricean, Cristian Preotu, Paul Siserman, Zoltan Szabo
- “Comunicare și marketing horeca” – o discuție detaliată cu partenerii de comunicare ai industriei ospitalității, despre noile media, personaje și metode eficiente de promovare.
Sursa: www.vinul.ro