Angajaţii din hoteluri și restaurante au cele mai mici salarii

Angajaţii din hoteluri și restaurante au cele mai mici salarii
person Horeca
access_time_filled

Institutul Național de Statistică a transmis un comunicat de presă prin care anunță Câștigul salarial mediu net în luna mai 2011 care a fost cu 40 lei mai mic față de luna aprilie, ajungând astfel la 1.458 lei. Cu toate acestea sunt domenii de activitate unde salariile medii nete ajung cu mult peste 3.000 lei.

INS0Click pe poză pentru mărire…

Angajații care lucrează în industria intermedierilor financiare au primit un salariu mediu net de 3.698 lei. La polul opus, lucrătorii din hoteluri și restaurante au fost cel mai puțin remunerați, media câștigului salarial net fiind de 854 lei. Și angajații care au avut activități de servicii în tehnologia informației, au beneficiat de remunerații mari (3.582 lei), dar și cei care lucrează în transporturi aeriene (3.453 lei). De asemenea, în fabricarea produselor din tutun și extracția petrolului brut și a gazelor naturale se câștigă bine, salariile nete medii au fost de 3.285 lei, respectiv 3.082. Pe de altă parte, salarii de până în 1.000 de lei se găsesc în activitățile de servicii administrative și activi¬tățile de servicii suport (938 lei), în prelucrarea lemnului (961 lei), în fabricarea de mobilă (959 lei) și industria alimentară (981 lei).

ospitalitate2
În luna mai, în majoritatea activităților din sectorul economic, nivelul câștigului salarial mediu net a fost în scădere față de luna anterioară. Motivul principal ar fi acordarea primelor de Paște, inclusiv a tichetelor cadou, în luna aprilie. Astfel, cele mai semnificative scăderi ale câștigului salarial mediu net s-au înregistrat în activități auxiliare intermedierilor financiare, producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat, captarea, tratarea și distribuția apei (între 10% și 14%). În sectorul bugetar, s-au înregistrat ușoare scăderi ale salariului mediu net față de luna aprilie în administrația publică (-0,7%) și învățământ (-0,1%). În sănătate și asistență socială câștigul salarial mediu net din luna mai a crescut ușor (+0,4%).

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302