Grupul Le Manoir a deschis “La Vinuri”, un gastro wine bar cu specific românesc
Grupul Le Manoir a deschis oficial, pe 26 aprilie a.c., “La Vinuri” – un gastro wine bar cu specific românesc situat lângă Ateneul Român.
“în calitate de importatori de produse gastronomice și vinuri franțuzești, precum și de operatori de restaurante, de peste 13 ani, ne bucurăm să observăm că există o ofertă generoasă de produse românești bune și că artizanii autohtoni acordă o atenție tot mai mare tehnicilor de preparare. Am deschis La Vinuri, fiindcă am identificat atât crame, cât și furnizori care ne pot livra constanță în calitate, și am decis să completăm această selecție cu câteva preparate tradiționale, precum sarmalele și drobul de miel, create în bucătăria localului.”, a declarat Cristian Preotu, proprietar al grupului Le Manoir.
La Vinuri propune oaspeților săi o experiență românească autentică, în care preparate gastronomice specifice culturii locale sunt împerecheate cu vinuri fine, autohtone, într-un decor modern, presărat cu elemente tradiționale.
Meniul de vinuri cuprinde 50 de etichete atent selecționate de la producători din principalele regiuni viticole ale țării – Banat, Dobrogea, Moldova, Muntenia și Transilvania printre care se numără unele dintre cele mai bune crame românești: Davino, Petro Vaselo, SERVE, Metamorfosis, Prince Știrbey. Mai mult, oaspeții La Vinuri se pot bucura de o selecție de șprițuri de Dealu Mare și Oltenia, preparate după metoda clasică, cu sifon.
Noul local are o capacitate de 20 de locuri la masă, în interior și 20 pe terasă.
Investiția în reamenajarea localului deținut încă din 2010, de către grupul Le Manoir este evaluată la 50.000 de Euro. Reprezentanții La Vinuri preconizează un trafic de 50 de persoane pe zi și o notă de plată medie de 75 RON.
“La Vinuri își propune să devină o destinație atât pentru segmentele de turiști și expați care îsi doresc să se bucure de o experiență culturală specifică, dar și pentru publicul român, căutător de răsfățuri locale. Lor le propunem, deci, răcoritoarele noastre naționale, realizate în casă din siropuri de fructe și sifon, țuicile Zetea sau Ilie Galben și Berea artizanală românească.”, completează Cristian Preotu.
La Vinuri este deschis de luni până duminică, în intervalul 12:00-23:00.
Despre Grupul Le Manoir
Fondat de către Cristian și Maria Preotu, grupul Le Manoir activează, încă din 2004, în industria gastronomiei și a produselor de nișă, și include următoarele: divizia de importuri și vânzări business-to-business Le Manoir, magazinele Comtesse du Barry, ciocolateria franțuzească Michel Cluizel, restaurantele SushiRoom și Le Bistrot Francais și gastro wine barul La Vinuri. Companiile au închis anul 2016 cu o cifră de afaceri de 5.000.000 EURO și preconizează o creștere de 15% pentru 2017.