Pizza Flower lansează programul de francizare

Pizza Flower lansează programul de francizare
person Horeca
access_time_filled

pizzaflowerfrancizaPizza Flower lansează în luna mai 2017 programul de extindere în sistem de franciză, în cadrul căruia compania își propune să deschidă anul acesta noi locații în sectoarele 1 și 2 din București, pe lângă cea existentă în sectorul 3.

Costul pentru deschiderea unei locații se situează între 18.000 și 40.000 de euro, în funcție de suprafață și localizare. Suma include taxa de franciză, costurile operaționale (pachetul de branding, training pentru personal, acces la canalele de comunicare, drepturi de folosință ale mărcii etc.) și de amenajare a unei locații Pizza Flower. Durata minimă a unui contract este de 5 ani, cu posibilitate de prelungire.

în primul an de la deschidere cifra de afaceri a unei locații este de minim 60.000 euro la un număr de 2500 clienți unici, conform cifrelor înregistrate de către prima unitate.

Printre condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un nou francizat pentru achiziționarea licenței se numără deținerea sau închirierea unui spațiu potrivit pentru dezvoltarea afacerii, să rezoneze cu conceptul, să aibă afinitate cu domeniul gastronomic sau al ospitalității, să-i facă plăcere să relaționeze cu clienții și să fie implicat zilnic în derularea activității.

Partenerii interesați de colaborarea în sistem de franciză cu Pizza Flower vor beneficia de suport permanent în acțiunile tactice și punctuale de comunicare, traininguri, acces la platformele de comunicare ale companiei, precum și consultanță pentru activitățile de marketing, rețete, know-how, relații cu furnizorii de marfă și alți parteneri cheie.

Obiectivele noastre vizează extinderea rețelei de locații Pizza Flower în București, mai întâi și, ulterior, deschiderea de unități în alte orașe importante din țară, în funcție de oportunitățile pieței. Oferim, alături de know-how, exclusivitate în fiecare teritoriu reprezentat de un sector sau un oraș; de aceea vom deschide maxim o locație în fiecare sector și nu mai mult de 3 locații pe an, astfel încât să le oferim colaboratorilor noștri mediul propice pentru dezvoltarea afacerii. Prima locație deschisă de noi, în 2016, este situată în sectorul 3, este intrată în al doilea an de activitate și va activa ca locație pilot pentru următoarele zone. La cerere, preluarea primei locații este posibilă.”, a declarat Traian Titirișca, Florar Șef Pizza Flower.

Despre Pizza Flower

Deschisă pe 15 ianuarie 2016, Pizza Flower propune un produs diferit ca formă și gust. Datorită conceptului său unic în Europa, în primul an de activitate pizzeria a înregistrat o cifră de afaceri de 60.000 Euro. Valoarea medie a bonului a fost de 46 de lei în prima lună și a crescut pe parcursul anului la 56 de lei.

Prima locație Pizza Flower își desfașoară activitatea în București, Calea Dudești nr. 129, zona de preluare și livrare a comenzilor fiind Sectorul 3. Afacerea are o propunere diferită pentru iubitorii de pizza, diferențiindu-se prin-un mix între conceptul în formă de floare, calitatea produsului și tratamentul special acordat clienților casei. Sloganul pizzeriei este „Be Different. Eat Different.” Pornind de la zero, într-un an afacerea și-a construit un portofoliu de 2436 de clienți unici, dintre care 180 clienți fideli ce comandă permanent de la Pizza Flower.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302