Hotelierii se mai pot înscrie în programele balneo ANAT şi OPTR
Programele „O săptămână de refacere în stațiunile balneare” și „Decada Balneară” au fost prelungite până pe 30 iunie 2011, la solicitarea Organizației Patronale a Turismului Balnear (OPTR). Programele, lansate de Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) și OPTR, care se derulau inițial în perioada 20 ianuarie – 30 aprilie 2011, oferă pachete turistice în stațiunile balneare românești, la aceleași tarife ca în 2010. Hotelierii din zonele cu specific balnear se mai pot înscrie în aceste programe până pe 23 iunie a.c.
40 de hoteluri și pensiuni din toată țara s-au înscris până în prezent în programul „O săptămână de refacere în stațiunile balneare”. Stațiunile participante la acest program sunt: Băile Herculane, Băile Olănești, Băile Tușnad, Buziaș, Covasna, Călimănești – Căciulata, Turda, Lacul Sărat – Brăila, Moneasa, Pucioasa, Praid, Sângeorz-Băi, Sinaia, Slănic Prahova, Saturn, Sovata, Vatra Dornei și stațiunea Amara.
Programul „O săptămână de refacere în stațiunile balneare” include un pachet de servicii de 6 nopți cazare, cu mic dejun, două ședințe de tratament pe zi și o consultație medicală. Tarifele variază în funcție de categoria hotelieră, respectiv 270 de lei pentru unitățile de două stele și 330 de lei pentru cele de trei stele.
În ceea ce privește programul „Decada balneară” peste 40 de unități de cazare din zonele cu turism balnear din România s-au înscris până în prezent. Programul „Decada balneară” include 9 nopți de cazare cu pensiune completă, la prețul de 650 de lei de persoană, cu cazare la hotel de două stele, și 750 de lei pentru unități de trei stele. Pachetul mai cuprinde și o consultație medicală.
„Pentru cele două programe s-au înscris peste 120 de agenții de turism membre ANAT din toate zonele țării, interesul hotelierilor din zona balneo rămânând constant. În acest sens, prețurile pentru programele balneo nu au cunoscut modificări față de ediția precedentă din 2010”, ne-a declarat Dan Dumitru, consilier Comisia Turism Intern și Incoming, ANAT.
Acesta ne-a mai spus că, din punctul de vedere al agențiilor de turism, și al conducerii ANAT, turismul intern are nevoie de o puternică promovare din partea autorităților de resort: „Turismul balnear este un segment tradițional care din păcate nu este exploatat suficient, datorită unui cumul de factori, începând cu sistemul atribuirii biletelor de odihnă subvenționate (CNPAS), sistem care nu permite derularea unor investiții de amploare în acest domeniu”.
Cele două programe sunt dedicate menținerii și refacerii stării de sănătate într-un cadru natural adecvat, cu factori naturali de cură, cu programe pentru destindere și cunoaștere.
Întrebați câți turiști au ales să călătorească cu cele două programe balneo până în prezent, reprezentanții ANAT ne-au declarat că este prematură o estimare a numărului de turiști, ținând cont de faptul că programele se află încă în derulare, iar sistemul de raportări al hotelierilor se face în luna iulie, la o lună după închiderea situației de plăți dintre agenții și hotelieri.