Creşte numărul turiştilor francezi care vizitează România
Crește numărul turiștilor francezi care vizitează România
Numărul turiștilor francezi care vizitează România va crește în 2011 cu aproximativ 14% față de anul precedent, potrivit unui studiu realizat de revista Travel Advisor Media. Estimările vin în urma chestionării touroperatorilor care lucrează cu piața franceză.
România a primit în 2010, circa 120.000 de turiști francezi, prin touroperatori. Francezii care vizitează România preferă în primul rând circuitele culturale și sunt interesați de obiectivele aflate în patrimoniul UNESCO. Zonele cele mai căutate de francezi sunt Bucovina, Transilvania și Maramureș, traseul „La Voye Royale” (după romanul omonim al lui Andre Malraux), care implică un circuit București- București, capitala României și litoralul Mării Negre.
Ca o noutate, Invitation România a lansat pe piața franceză produsul de circuit Oltenia. Acesta va include Râmnicu Vâlcea, Horezu, Târgu Jiu (cu creațiile lui Brâncuși – Coloana Infinitului, Poarta Sărutului, Masa Tăcerii), Valea Jiului, Defileul Cazane (considerat de mulți specialiști drept cel mai spectaculos din Europa), Sarmisegetuza, Deva, Sibiu, Transfăgărășan (mult mai popular datorită emisiunii Top Gear).
În perioada 17-20 martie 2011, în Paris se desfășoară Salonul Mondial de Turism, cel mai mare târg de turism al acestei, ocazie cu care Ambasada României găduiește o reuniune care va avea ca scop promovarea României, în special a celei de-a XX-a ediții a Festivalului Internațional George Enescu, care va avea loc, în acest an, în perioada 1-25 septembrie).
Tot cu această ocazie, touroperatorul specializat pe incoming Invitation Romania va lansa noua broșură de promovare intitulată „Roumanie”, realizată împreună cu partenerii francezi. „Este un mare succes al incomingului românesc, nu doar al firmei pe care o reprezint. Din păcate, în ultimii 15-18 ani au dispărut broșurile generaliste dedicate pieței turistice românești. Vom prezenta această broșură la diverse evenimente profesionale, unde vor participa circa 6000 de proprietari de agenții de turism, cu peste 38,000 de puncte de vânzare. Amintesc și faptul că Invitation Romania este reprezentant al TUI Franța pentru circuite culturale, fiind prezenți cu două pagini în catalogul TUI dedicate circuitelor culturale pentru Europa Centrală și de Est plus Rusia”, a declarat Gheorghe Fodoreanu, președintele Invitation România.
Unul dintre principalele evenimente care va atrage turiști francezi în 2011 este Festivalul George Enescu. Numai Invitation Romania estimează că va aduce, cu această ocazie, peste 600 de turiști străini. De asemenea, meciul de fotbal România – Franța va coincide cu perioada festivalului și în această zi vor avea loc mai multe evenimente. La București vor sosi, din Franța, atât un grup de presă muzicală, cât și unul de jurnaliști sportivi.