Ce prevede noul Cod al Muncii?

Ce prevede noul Cod al Muncii?
person Horeca
access_time_filled

Codul-muncii22Un rezumat al prevederilor noului Cod al Muncii și modificările aduse, de interes și pentru angajații și angajatorii  din industria ospitalității, a fost realizat de firma de audit KPMG în parteneriat cu ANAT. Vă prezentăm cele mai importante elemente din noul Cod al Muncii, care a intrat în vigoare la 1 mai 2011, așa cum au fost ele selectate de către specialiștii KPMG, atât pentru angajat cât și pentru angajator.
1.    Contractul individual de muncă cu durată determinată va putea fi încheiat pentru o perioadă de până la 36 de luni inclusiv (față de 24 de luni, conform prevederilor anterioare), putând fi prelungit în anumite condiții și după expirarea termenului inițial;
2.    Eliminarea restricțiilor privind posibilitatea angajatorului de a apela la agenții de muncă temporară doar în cazurile expres enumerate de lege. Angajatorii vor putea apela la agenții de muncă temporară pentru executarea sarcinilor precise și cu caracter temporar, cu anumite excepții expres prevăzute de lege.
3.     Durata maximă legală a timpului de muncă nu va putea depăși 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare. Prin excepție, durata maximă va putea fi prelungită peste 48 de ore pe săptămână, cu condiția ca media orelor de muncă, calculată pe o perioadă de referință de 4 luni, să nu depășească 48 de ore pe săptămână. În anumite condiții, prin contracte colective de muncă, se pot stabili perioade se referință mai mari de 4 luni, dar care să nu depășească 6 sau 12 luni;
4.    Munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile (iar nu 30 de zile, cum prevedea reglementarea anterioară) după efectuarea acesteia, iar în perioadele de reducere a activității, se vor putea acorda zile libere plătite din care pot fi compensate eventualele ore suplimentare ce vor fi prestate în următoarele 12 luni;

codul-muncii3
5.    Au fost eliminate condițiile privind durata cursurilor și stagiilor de formare profesională efectuate la inițiativa angajatorului ce permiteau în unele cazuri recuperarea costurilor de către angajator, astfel încât în viitor angajatorul și salariatul vor avea libertatea de a stabili prin act adițional la contractul de muncă, drepturile și obligațiile acestora privind cursurile și stagiile de formare profesională;
6.    A fost modificată restricționarea angajatorului în privința efectuării de noi angajări pe o perioadă de 9 luni de la data concedierilor colective. Astfel, în termen de 45 de zile calendaristice de la data concedierii, salariatul concediat prin concediere colectivă are dreptul de a fi reangajat cu prioritate pe postul reînființat în aceeași activitate, fără examen, concurs sau perioadă de probă;
7.    Au fost abrogate dispozițiile privind clauzele, efectele și nivelul la care pot fi încheiate contracte colective de muncă. Cu toate acestea, legea menționează că vor putea fi negociate contracte colective de muncă și acte adiționale pentru termene ce nu depășesc 31 decembrie 2011. După această dată, contractele colective de muncă și actele adiționale se vor încheia pe durate stabilite prin lege specială. De asemenea, contractele colective de muncă în vigoare își produc efectele până la data expirării termenului pentru care au fost încheiate.
8.    În cazul concedierilor colective, în cadrul stabilirii ordinii de prioritate la concediere vor avea prevalență criteriile profesionale.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302