S-a deschis hotelul cu cel mai mare centru SPA de la Marea Neagră
Complexul „Lighthouse SPA&Golf Resort” din Balcic, Bulgaria, găzduiește începând cu iulie 2011 cel mai nou SPA hotel de cinci stele din Sud-Estul Europei – „Lighthouse Hotel”. Hotelul deține și cel mai mare centru SPA de la malul Mării Negre – 3000 de metri pătrați destinați exclusiv terapiilor premium.
Oaspeții noului hotel de la malul Mării Negre au la dispoziție 156 de camere simple și duble și 12 camere Club, cu vedere spre mare sau spre terenul de golf. Pe lângă imensul centru SPA, complexul dispune de o suită de dotări impresionante: piscine interioare și exterioare, o plajă privată, centru de fitness, completate de restaurante Gourmet cu specific internațional și de un lounge Whisky&Cigar.
În comunicatul de presă se menționează că SPA hotelul, reprezintă esența stilului Lighthouse, „un loc unde serviciile premium se întâlnesc cu pasiunea și ospitalitatea, pentru o experiență de neuitat la malul Mării Negre”.
Centrul SPA, cel mai mare de la malul Mării Negre, integrat în încinta hotelului Lighthouse oferă o modalitate de evadare din rutina cotidiană, potrivit comunicatului. Dintre modalitățile de relaxare inedite, zona Laconium se remarcă prin căldura terapeutică, menținută constant la 60° C, ce se îmbină cu aromaterapia și muzica relaxantă, pentru a oferi o detoxifiere completă. Zona Calidarium este perfectă pentru îngrijirea excepțională a pielii și purificarea sistemului respiratoriu, datorită condițiilor de căldură și de umiditate. Pe lângă căldură, SPA-ul Lighthouse oferă spații destinate terapiilor cu gheață, care conferă fermitate pielii, fiind o experiență apropiată de revigorantele ploi tropicale.
Pe lângă dotările complexului, împrejurimile zonei (atracții turistice cu încărcătură istorică precum Castelul de la Balcic dar și celebra pădure de stânci, un fenomen natural unic pentru această regiune a Europei), dar și distanța de doar 30 de km de aeroportul din Varna, fac din această destinație o competiție serioasă la ofertele de pe Litoralul Românesc.
Despre Lighthouse SPA&Golf Resort
Proiectul Lighthouse a debutat în anul 2005, iar prima etapă în construcția acestuia a fost finalizată în 2008. Complexul situat lângă Balcic se întinde pe 1200 de hectare, oferind o pădure privată, o plajă privată și un teren de golf cu 18 cupe. În cadrul complexului sunt integrate atât zonele rezidențiale, destinate caselor de vacanță, secțiunea apart-hotelurilor, cât și hotelul care găzduiește cel mai mare SPA de la malul Mării Negre.