ANTREC a acordat premiile Margareta de Aur 2011
Cea de-a VII-a ediție a Concursului Margareta de Aur – concurs organizat de ANTREC și revista Vacanțe la Țară – a premiat cele mai bune pensiuni din România la 4 categorii: Tradiție Locală, Gastronomie, Agrement și Cea mai frumoasă grădină. Premiile Margareta de Aur au fost acordate la începutul lunii noiembrie proprietarilor de pensiuni care au reușit să mențină la un nivel ridicat calitatea serviciilor din turismul rural, care au păstrat tradiția locală în arhitectura pensiunilor și care au ridicat gastronomia la rangul meritat.
(Pensiunea Domnescu din Mărginimea Sibiului –
               câștigătorul Premiului Margareta de Aur 2011)
Marele premiu Margareta de Aur a fost câștigat de pensiunea Domnescu din Mărginimea Sibiului, iar la cele 4 categorii câștigătorii au fost: pensiunea Casa Bunicii din Bran, Brașov (câștigătorul categoriei Tradiție Locală), pensiunea Sub Piatră din Sălciua, Alba (la categoria Gastronomie), pensiunea Carol din Oglinzi, județul Neamț (câștigătorul categoriei Agrement) și pensiunea Eden din Tulcea – la categoria „Cea mai frumoasă grădină”. Premiul special la această categorie l-a obținut Pensiunea”Melba”-Dubova,Mehedinți – Premiul Grădina Plutitoare.
(Pensiunea Melba, Mehedinți – Premiul Grădina Plutitoare)
În premieră anul acesta s-a acordat marele premiu pentru organizare festivaluri câștigat de Casa Matei – Berca, Buzău pentru organizarea Festivalului Cărnaților de Pleșcoi.
Cum au fost alese pensiunile? Filialele Asociației Naționale de Turism Rural, Ecologic și Cultural din țară propun pensiunile cu cele mai bune rezultate anuale din regiunile lor, iar apoi juriul alege câștigătorii pe secțiuni și le premiază. Juriul ediției din anul acesta a fost format din Teodor Isbășescu, asistent în cadrul Facultății de Management Agroturistic, Cristian-Alexandru Catană, redactor al revistei „Vacanțe la Țară” și Marius Ioniță, turist.