Au început înscrierile pentru World Travel Awards 2012
Organizatorii World Travel Awards au lansat un apel către companiile din industria turismului din întreaga lume (hoteluri, companii aeriene, ș.a) care aspiră la excelență în travel, să se înscrie la ediția din 2012 a prestigioasei competiții. Companiile se pot înscrie până pe 29 februarie a.c. Organizatorii vor face publice la începutul lunii martie lista nominalizaților la WTA 2012. Companiile vor fi evaluate ulterior de peste 200.000 de experți din 164 de țări. Doritorii se pot înscrie aici.
Peste 5000 de companii și organizații din 164 de țări au participat la 1000 de categorii, la ediția din 2011. Înființate în anul 1993, cu scopul de a crește standardele serviciilor din industria travel și de stimula performanța în industrie, World Travel Awards reprezintă astăzi cea mai înaltă distincție pe care o poate primi o companie din turism. „Câștigarea unui trofeu WTA este un gir acordat de mii de experți de pe întreg globul și o garanție pentru consumatori că aceste companii reprezintă întradevăr excelența în travel. În 2012 căutăm acele organizații care reprezintă motorul recuperării industriei de travel, care au reușit să depășească criza și care oferă consumatorilor o experiență excitantă”.
Condiții impuse pentru a participa la WTA 2012:
• Toți aspiranții trebuie să activeze în industria de travel și turism.
• Companiile sunt eligibile doar dacă la 1 ianuarie 2012 au împlinit cel puțin 1 an de funcționare.
• Câștigătorii ediției de anul trecut sunt calificați automat pe lista nominalizaților de anul următor, la categoria specifică.
• Hotelurile care doresc să se înscrie la categoriile „New Hotel” sau „New Resort”, sunt eligibile doar dacă s-au deschis după anunțul nominalizărilor de anul trecut făcut în luna martie și dacă sunt complet operaționale la momentul aplicării.
• World Travel Awards își rezervă dreptul de a descalifica candidați.
• Toate formulare de înscriere trebuie completate în limba engleză, indiferent din ce țară provine compania. Doar formularele complete vor fi luate în considerare.
• Formularele pot fi trimise online, prin email sau prin poștă.
• Nu se fac returnări ale taxelor de aplicare.