Campanie de excluderi în ANAT

Campanie de excluderi în ANAT
person Horeca
access_time_filled

Într-un comunicat remis de ANAT, aceasta informează că în calitate de cea mai mare organizație patronală din turismul românesc este interesat ca agențiile de turism membre să desfășoare o activitate în conformitate cu prevederile legale și de etică profesională obligatorii, pentru ca turiștii să aibă parte de o vacanță bine meritată, desfășurată în condiții de siguranță și protecție.

În acest context, ANAT informează public despre faptul că a procedat la excluderea câtorva agenții membre, din cauza nerespectării obligațiilor asumate de către aceste firme față de clienți și parteneri: Rex Travel, Big Travel, Premium Holidays, Sfara Tours, Ali Baba Tour, Universal Turism, Apyas International.
ANAT1
ANAT se folosește de acest prilej și de faptul că se află la început de sezon turistic,  pentru a reveni cu recomandarea către consumatorii de turism din România, să manifeste vigilență față de achiziționarea de oferte tip „chilipir” deoarece asemenea oferte, nu au întotdeauna suport real pe piața turistică. Nu prețul, ci siguranța trebuie să reprezinte criteriul principal atunci când vorbim de achiziționarea unei vacanțe, sens în care, asociația recomandă ca turiștii să verifice existența poliței de asigurare de insolvență a agenției de turism la care apelează, dar și licența de turism a acesteia, înainte de a încheia contractul de prestări servicii.

Corina Martin, președinte ANAT a declarat că: „Suntem datori să veghem ca intențiile de călătorie ale oricărui turist să se materializeze în absența oricărui risc, lucru care necesită participarea tuturor actorilor responsabili la acest proiect strategic de igienizare a turismului românesc. Publicul trebuie să știe că ANAT este implicat permanent în procesul de curățenie al pieței, care a debutat sub sloganul „o 9 atitudine în turism” pe două fronturi: atât în înteriorul ANAT, cât și în piața de turism, în sens extins. Nu putem să le permitem operatorilor economici care dovedesc comportamente ilegale și condamnabile, să afecteze prin activitatea lor, imaginea agențiilor de turism care oferă servicii de consultanță de călătorie certe și garantate.”

Totodată, ANAT aduce la cunoștința publicului faptul că, asociația se va afla ca și până acum, la dispoziția turiștilor care i se adresează în situația în care au fost afectați în interesele lor de călătorie, pentru corecta îndrumare și direcționare către autoritățile competente și va continua să monitorizeze respectarea legalității și a transparenței pe piața românească de turism. În piața românească există multe agenții profesioniste, care-și desfășoară activitatea cu respect față de lege și de clienți, metodă de a apela la o agenție de turism fiind în continuare benefică și absolut recomandabilă pentru orice persoană.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302