Premieră: Congres internaţional despre turismul balnear/medical în România
Ministerul Turismului va organiza împreună cu Organizația Mondială a Turismului primul congres internațional despre turismul balnear și medical din România, în luna septembrie a acestui an. În decursul zilei de ieri, 25 aprilie, ministrul turismului, Cristian Petrescu s-a întâlnit la Madrid cu ministrul dezvoltării din Spania, Ana Pastor și cu secretarul de stat pentru turism, Isabel Borrego Cortes, și au stabilit mai multe modalități de cooperare și schimburi de experiență între autoritățile române și cele spaniole, precum și agenda de organizare a primului congres internațional despre turismului balnear și medical din România.
La congresul care av avea loc în luna septembrie vor participa cei mai importanți specialiști internaționali în turismul de sănătate, medici, turoperatori și alți reprezentanți ai industriei mondiale a turismului.
„Organizarea în România a primei conferințe internaționale despre turismului balnear și medical, alături de Organizația Mondială a Turismului, este un moment deosebit de important care marchează, în primul rând, relansarea turismului balnear în țara noastră. România s-a aflat, ani la rând, în topul mondial al destinațiilor balneare și anti aging, prin tratamentul «Ana Aslan», iar eforturile ministerului din ultima perioadă de relansare a acestui domeniu se văd deja în creșterile numărului de turiști în stațiunile balneare. În România se găsesc resurse naturale cu efect terapeutic din toate grupele încadrate în nomenclatorul Organizației Mondiale a Sănătății, iar factorii naturali ne plasează printre țările cu cele mai importante astfel de resurse”, a declarat ministrul turismului, Cristan Petrescu.
Acesta a amintit faptul că MDRT a lansat recent „Ghidul stațiunilor balneare”, disponibil în patru limbi, română, engleză, germană și rusă, care se adresează specialiștilor, iar în curând MDRT va lansa o broșură de promovare a turismului balnear, care se va adresa publicului larg, beneficiarilor de tratamente. „Mai mult decât atât, ne pregătim pentru anul 2013, când va intra în vigoare directiva europeană privind asistența medicală transfrontalieră prin care cetățenii Uniunii vor beneficia de statutul de asigurat în oricare țară comunitară. România se pregătește, astfel, din timp pentru a le oferi și cetățenilor străini servicii de turism balnear, dar și medical. Conferința din toamnă, organizată alături de OMT, va repune, astfel, țara noastră pe harta mondială a destinațiilor pentru turismul balnear și medical„, a declarat ministrul Cristian Petrescu.