Topul celor mai bune 50 de restaurante din lume, în 2012

Topul celor mai bune 50 de restaurante din lume, în 2012
person Horeca
access_time_filled

Restaurantul Noma din Danemarca a fost votat pentru al treilea an consecutiv „Cel mai bun restaurant din lume”, acesta fiind urmat în topul celor mai bune 50 de restaurante din lume, de 2 restaurante din Spania, El Cellar de Can Roca și de restaurantul Mugaritz. Lista celor mai bune 50 de restaurante din lume a fost făcută publică pe 30 aprilie, la Londra, în cadrul unei ceremonii organizate de prestigioasa revistă de specialitate Restaurant magazine.

noma4

Lista „World’s 50 Best Restaurants” este realizată anual de un grup de 800 de experți din sectorul restaurației din întreaga lume și reprezintă un indicator credibil al celor mai bune locuri de luat masa în oraș din întreaga lume.
Spania este o surpriză plăcută și anul acesta, având nu mai puțin de 3 restaurante în Top 10 cele mai bune restaurante din lume: restaurantul El Celler de Can Roca din Girona (locul 2 în clasament), restaurantul Mugaritz din San Sebastian (locul 3 în top) și restaurantul Arzak din San Sebastian (locul 8).

winner2012

Și Statele Unite ale Americii are 3 restaurante în top 10 cele mai bune restaurante din lume: restaurantul Per Se din New York (locul 6) , restaurantul Alinea din Chicago (locul 7) și restaurantul Eleven Madison Park din New York (locul 10). Marea Britanie are un singur restaurant în top 10, restaurantul Dinner by Heston Blumenthal din Londra, care a intrat în top pentru prima dată, direct pe locul 9. Restaurantul lui Heston Blumenthal a obținut și premiul special „The Highest New Entry Award”.

winners12

În cadrul ceremoniei din 30 aprilie au fost acordate și 12 premii speciale acordate atât restaurantelor cât și persoanelor care activează în sectorul restaurației, printre care Thomas Keller, care a obținut premiul „The S.Pellegrino Lifetime Achievement Award” și Elena Arzak, care a câștigat premiul „The  World’s Best Female Chef 2012”. Restaurantul Steirereck din Viena a câștigat premiul special „Slow Food Award”, introdus pentru prima dată anul acesta.

Iată cum arată Top 10 al celor mai bune restaurante din lume în 2012:

1. Restaurantul Noma din Copenhaga – Danemarca

2. Restaurantul El Celler de Can Roca din Girona – Spania

3. Restaurantul Mugaritz  din San Sebastian – Spania

4. Restaurantul D.O.M din Sao Paolo – Brazilia

5. Restaurantul Osteria Francescana din Modena – Italia

6. Restaurantul Per Se din New York – SUA

7. Restaurantul Alinea din Chicago – SUA

8. Restaurantul Arzak din San Sebastian – Spania

9. Restaurantul Dinner by Heston Blumenthal din Londra – Marea Britanie

10. Restaurantul Eleven Madison Park din New York – SUA.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302