Choice Hotels International a deschis 46 de hoteluri în Q1 din 2012
Compania Choice Hotels International, unul dintre cei mai mari francizori de hoteluri din lume, continuă să se extindă la nivel mondial, și anunță că a deschis 46 de hoteluri în regim de franciză în primul trimestru al anului 2012. În plus, compania a semnat 64 de contracte în SUA în Q1, în creștere cu 14% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Cele 46 hoteluri inaugurate în primul trimestru al acestui an au fost deschise atât în Statele Unite ale Americii cât și în țări precum Australia, Brazilia, Franța, Honduras, Italia sau Norvegia. Noile hoteluri au adus peste 3800 de camere în portofoliul companiei, adăugându-se celor 465.000 de camere existente. Și în 2011 compania a avut o politică de extindere agresivă, inaugurând 256 de hoteluri.
„În ciuda climatului economic provocator, suntem capabili să creștem și să ne îndeplinim obiectivele noastre de dezvoltare”, a declarat David Pepper, senior vice president of global development Choice Hotels. „Finanțarea se întoarce încet – încet pentru investitorii în hoteluri iar tranzacțiile se dezgheață”, a adăugat acesta.
Choice Hotels International, Inc. francizează peste 6100 de hoteluri, reprezentând peste 490.000 camere, în SUA și în alte 30 de țări și regiuni din lume. Brandurile companiei sunt Comfort Inn, Comfort Suites, Quality, SleepInn, Clarion, Cambria Suites MainStay Suites, Suburban Extended Stay Hotel, Econo Lodge și Rodeway Inn.
Choice Hotels International este primul lanț hotelier din SUA și a fost fondat în 1941.