INS anunţă creşteri în turism, în primul trimestru din 2012
Institutul Național de Statistică a publicat rezultatele înregistrate în turismul românesc în primul trimestru al acestui an. Potrivit INS, sosirile și înnoptările în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare au înregistrat creșteri de 11%, respectiv 6%, comparativ cu primul trimestru al anului trecut.
Astfel, sosirile în structurile de primire turistică în primul trimestru din acest an au însumat 1,251 milioane, în creștere cu 11,3% față de cele înregistrate în trimestrul I din 2011. Din numărul total de sosiri, 78,4% aparțin turiștilor români și doar 21,6% turiștilor străini.
În ceea ce privește sosirile în hoteluri, acestea dețin o pondere de 77,3% din totalul sosirilor în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare, în creștere cu 11,7% față de trimestrul I al anului trecut.
Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în trimestrul I din 2012 au însumat 2,435 milioane, potrivit INS, în creștere cu 6% față de cele înregistrate în trimestrul I din 2011. Din numărul total de înnoptări, 78% au fost efectuate de turiști români și 22% de turiști străini.
Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în trimestrul I din 2012 a fost de 17,2% pe total structuri de cazare turistică, în scădere cu 1,2% față de trimestrul I din 2011. Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare în trimestrul I 2012 s-au înregistrat la hoteluri (21,0%) și la hosteluri (12,8%).
Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în trimestrul I din 2012 de 1,388 milioane, în creștere cu doar 0,5% față de trimestrul I 2011. Majoritatea vizitatorilor străini provine din țări situate în Europa (95,3%). Din statele Uniunii Europene s-au înregistrat 64,9% din totalul sosirilor vizitatorilor străini în România. Dintre statele Uniunii Europene cele mai multe sosiri s-au înregistrat din Ungaria (36,1%), Bulgaria ( 21,5%), Germania ( 8%), Italia ( 7,7%) și Austria (4,6%).
Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în trimestrul l din 2012 de 2,312 milioane, în scădere cu 1,4%, comparativ cu trimestrul I 2011. Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate de vizitatorii români pentru plecările în străinătate, reprezentând 73,8% din numărul total de plecări.