Compania aeriană flydubai intră pe piaţa românească
Compania aeriană low-cost flydubai din Emiratele Arabe Unite va intra la 1 octombrie 2012 pe piața românească, urmând să opereze patru zboruri săptămânale directe București-Dubai, a declarat Carmen Demetriade, directorul general al agenției World Travel, cea care reprezintă interesele companiei în România, pentru Mediafax.
Astfel, la câteva zile după sărbătorirea a 3 ani de la înființare, compania aeriană își extinde operarea în Europa de Est și Centrală, având în total 15 destinații în zece țări. În România, cele patru zboruri săptămânale vor începe de la 1 octombrie, iar tarifele vor porni de la 440 euro, cu toate taxele incluse. Biletele pot fi cumpărate începând cu 15 iunie de pe site-ul companiei sau de la agențiile de turism.
Avioanele vor pleca de pe aeroportul Henri Coandă. Pasagerii flydubai vor avea posibilitatea să călătorească în Dubai sau mai departe, către una dintre cele 45 de destinații operate de companie în zona Golfului, Orientul Mijlociu, Africa, Oceanul Indian și Asia.
„Noua rută dovedește angajamentul flydubai de a se extinde din Orientul Mijlociu către noi destinații care, din nefericire, de-a lungul timpului, nu au beneficiat de suficiente zboruri directe către EAU. Cu atât mai mult cu cât există un număr considerabil de expatriați români în întreaga lume care acum vor avea posibilitatea să-și viziteze familiile și prietenii, datorită conexiunilor via Dubai”, a declarat președintele flydubai, Ghaith Al Ghaith.
Compania a fost înființată de șeicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum, vicepreședinte și prim-ministru al EAU și conducătorul Emiratului Dubai. Compania este în proprietatea guvernului din Dubai.