Un nou complex turistic de lux s-a deschis în Delta Dunării
Delta Dunării devine o destinație din ce în ce mai atractivă pentru investitori. Un complex turistic de lux a fost deschis în Dunavățu de Jos în această vară, complexul New Egreta, care aduce pe piața turistică din regiune un hotel de 4 stele, o sală de conferințe cu 60 de locuri dotată cu tehnologie de ultimă generație și un restaurant cu o capacitate de 70 de persoane.
Până acum câțiva ani, Dunavățul de Jos părea că se află la capătul lumii: După 5 ore de mers cu mașina pe un drum dificil, intrai într-un sat în paragină, cu ruine din chirpici arse de soare, fără asfalt și fără speranța de a mai găsi vreo urmă de civilizație, spun reprezentanții complexului. Drumul se termina brusc și un praf moale și roșu plutea peste pustietate confuzând călătorul. „Oare există ceva mai departe?!” apărea întrebarea în mintea acestuia căutând în depărtare un reper pentru continuarea drumului.
Astăzi autostrada și drumul național te duc repede și direct până la Tulcea, iar în pustietatea acoperită de praf moale și roșu a fost trasat un drum asfaltat care te duce direct în parcarea complexului turistic New Egreta.
Hotelul de 4 stele are o capacitate de 33 de camere duble și un apartament, având posibilitatea de a găzdui 70 persoane. Restaurantul poate primi și el 70 de oaspeți, iar terasa încă 40. Complexul dispune și de o sală de conferințe, iar pentru cei care vor să se mențină în formă există o sală de fitness și posibilitatea de a practica o gamă largă de sporturi nautice. Pentru agrement, hotelul pune la dispoziție și o mică flotă de bărci de pescuit și salupe.
„New Egreta este un loc ideal pentru vacanțe în familie sau în grupuri de prieteni, pentru teambuilding-uri și chiar întâlniri de afaceri mai nonconformiste”, mai spun reprezentanții complexului. Hotelul este deschis pe tot parcursul anului.