Piaţa vinului spumant, în creştere la nivel global

Piaţa vinului spumant, în creştere la nivel global
person Horeca
access_time_filled

vinurispumanteCererea pentru vinuri spumante de calitate este în creștere la nivel mondial, iar experții din industria vinului spumant de la nivel global întrevăd noi oportunități de creștere a vânzărilor și de dezvoltare în domeniu, potrivit unui raport global publicat de institutul de cercetări de piață TNS. Deși se preconizează un viitor optimist pentru vinurile spumante, experții sublinază că producătorii de vinuri spumante au în față și o serie de provocări, precum creșterea prețului la materiile prime, principala îngrijorare a specialiștilor.

Producătorii au totuși de ce să fie mulțumiți: dorința de a cheltui, în creștere, în rândul băutorilor de vinuri spumante și dezvoltarea unor piețe noi vor contribui la creșterea oportunităților de vânzări pentru vinurile spumante fără să fie necesar ca acestea să concureze cu alte băuturi alcoolice. Studiul, realizat pe 17 piețe, a relevat că dacă cererea venită din partea tuturor iubitorilor de șampanie și vinuri spumante ar fi satisfăcută, procentul vinului spumant pe piața alcoolică ar crește de la 5,1% la 7,8%. Cea mai semnificativă creștere – o cotă de piață cvadruplă pentru vinul spumant ” ar putea fi înregistrată în India și China. Totuși, din această perspectivă, piețe mai mature precum Marea Britanie și SUA și-ar putea de asemenea dubla cota de piață la 9,1% respectiv 6,5%.

„La nivel global există o dorință în creștere de a consuma vin spumant și șampanie, deși multă lume e încă reticentă datorită prețurilor. Aceste băuturi sunt încă văzute ca un lux, destinat ocaziilor speciale. Vestea bună pentru producătorii de vinuri spumante este aceea că consumatorii consideră că vinul spumant are un gust mai bun și este mai plăcut decât alte băuturi alcoolice. Studiul nu reflectă și faptul că consumatorii vor crește consumul de alcool, cert este însă că aceștia și-ar dori să bea vinuri spumante mai des”, a declarat Jan Hofmeyr, de la institutul de cercetare TNS.

sparklingwines

Spania, cu o cotă de piață a vinului spumant de 8,7% este singura țară care se estimează că va înregistra o scădere, de 0,4%. Totuși, experții cred că această scădere ușoară este puțin probabil să dăuneze sectorului de exporturi de cava. Freixenet GmbH – cel mai mare producător de cava – își va prezenta produsele la ProWein 2013, pe care îl consideră un eveniment strategic pentru industria vinului spumant: „Creșterea gradului de internaționalizare a ProWein oferă o platformă atractivă pentru compania noastră, pentru a prezenta varietatea produselor noastre  în fața unei audiențe internaționale bogate”, a declarat Hans-Joachim Momm, Managing Director.

O priveliște și mai cuprinzătoare asupra pieței internaționale de vin spumant o oferă chiar vizitarea târgului internațional de vinuri și băuturi spirtoase ProWein din Dusseldorf. „Târgul ProWein este cel mai important târg pentru vinuri, vinuri spumante și spirtoase. Fiind un producător de vinuri și vinuri spumante cu o tradiție de 170 de ani, considerăm că ProWine este o platformă ideală pentru a prezenta produsele și inovațiile noastre”, au declarat și reprezentanții producătorului austriac de vinuri și vinuri spumante Schlumberger. Doar în ceea ce privește segmentul vinului spumant, ProWein va reuni 330 de expozanți din 26 de țări, inclusiv din țări exotice precum Noua Zeelandă și Chile.

prowein2013

„În sectorul nostru de activitate ProWein este un târg de importanță internațională. Nu doar că ajută la favorizarea și dezvoltarea contractelor existente, cu parteneri de top din retail, comerțul specializat sau din industria gastronomică dar contribuie și la crearea de contacte de business naționale și internaționale. În plus, ProWein este o platformă extrem de renumită pentru prezentarea inovațiilor din piața vinului spumant, a vinurilor și a spirtoaselor”, au declarat reprezentanții Henkell.

Târgul internațional de vinuri și băuturi spirtoase ProWein din Dusseldorf a atras la ediția din acest an peste 40.000 de vizitatori de specialitate din întreaga lume și 3930 de expozanți din 50 de țări iar în primăvara anului 2013 profesioniștii își dau din nou întâlnire în Germania, la Dusseldorf, în perioada 24-26 martie.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302