Peste 100 de locuri de muncă disponibile în industria ospitalităţii

Peste 100 de locuri de muncă disponibile în industria ospitalităţii
person Horeca
access_time_filled

angajamPersoanele care își doresc un loc de muncă în industria ospitalități pot participa în perioada 17-20 octombrie, în București, la Târgul de joburi în domeniul ospitalității organizat de Premier Palace Group. Târgul se desfășoară la Restaurantul Odeon, de pe Splaiul Unirii nr. 162, și pune la dispoziția celor interesați peste 100 de locuri de muncă în domeniul hotelier, alimentație publică, administrativ și servicii de înfrumusețare și SPA, potrivit unui comunicat de presă.

Astfel, sunt căutate persoane care pot ocupa funcții precum: recepționer,  agent rezervări, valeți, bucătari șefi, ajutor bucătar, șefi de sală, veselari, personal de întâmpinare restaurant, gestionari, personal administrativ precum și hair styliști, maseuri, kineto-terapeuți, personal pentru cosmetică și manichiură s.a.

„Cele mai multe locuri de muncă sunt adresate persoanelor cu studii medii care fie au deja experiență în aceste domenii, fie vor să debuteze într-o astfel de meserie. Interesul nostru este ca dincolo de a ocupa cele 100 de locuri de muncă să construim o bază de date cu candidați și să identificăm necesarul de training și formare profesională pentru aplicanții cu potențial”, a declarat Alin Pop reprezentant al Grupului Premier Palace.

Persoanele interesate să aplice sunt așteptate azi și mâine  între orele 11 și 18 și sâmbătă  între orele 10-14, la Restaurantul Odeon, pe Splaiul Unirii nr. 162, înainte de intersecția cu Șoseaua Mihai Bravu. Vizitatorii sunt rugați să se prezinte cu un CV actualizat.

personalhoteluri

„Grupul Premier Palace este un angajator care oferă șanse egale de angajare. Toți angajații și candidații se bucură de același tratament în functie de calificările, aptitudinile și experiențele individuale ale acestora precum și de alte standarde de angajare. Nu există discriminare pe criterii de sex sau orientare sexuală, rasă, religie, culoare, origine, naționalitate, vârstă, handicap sau alte criterii protejate de legea în vigoare”, se precizează în comunicat.

Pentru mai multe detalii despre acest subiect organizatorii vă stau la dispoziție la numărul de telefon 0742125251 (Teodora Mețiu – coordonator PR).

Grupul Premier Palace deține în prezent în București Restaurantul Odeon și Garden Club Terasa Berarilor. În perioada imediat următoare Grupul Premier Palace  va inaugura în capitala un hotel de lux de cinci  stele, care va oferi publicului servicii de cazare și o impresionantă bază SPA, cu o paletă de servicii unice în regiune. Totodată perspectiva de dezvoltare a Grupului Premier Palace prevede și deschiderea unui restaurant în Centrul Vechi.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302