Renovare de 800.000 de euro la hotelul Crystal Palace din Bucureşti

Renovare de 800.000 de euro la hotelul Crystal Palace din Bucureşti
person Horeca
access_time_filled

Hotelul Crystal Palace din București a fost renovat complet, valoarea investiției ridicându-se la 800.000 de euro. „Întrucât piața hotelieră din București a devenit foarte competitivă, atât datorită crizei financiare, cât și dublării spațiilor de cazare comparativ cu anul 2007, am considerat că este necesar să investim într-o nouă imagine care să susțină serviciile de înaltă calitate oferite deja de 9 ani oaspeților noștri, sub sloganul «Home. Wherever you come from»”, a declarat proprietarul hotelului, Bogdan Dragomir.

crystalpalacehotel

Pentru renovarea hotelului, proprietarii au apelat la unii dintre cei mai buni designeri de hoteluri din țară și din străinătate. Ca o noutate, în urma renovării, sălile de conferințe au fost dotate cu cele mai moderne sisteme necesare unor astfel de întâlniri, ce includ o modalitate practică și originală de afișare pe perete a posterelor sau a altor materiale.

Potrivit reprezentanților hotelului, în ciuda contextului economic actual, dominat de incertittudini, există o cerere deosebită pentru servicii hoteliere de calitate, mai ales pe segmentul business, astfel încât cei care călătoresc în interes de afaceri doresc să beneficieze de servicii de calitate, la prețuri adaptate noilor realități ale mediului economic.

hotelcrystalpalaceSituat în zona de nord a capitalei, Crystal Palace este un hotel business, de 4 stele, ce dispune de 11 apartamente, 31 camere double superior, 32 camere double twin, 3 săli de conferințe, sală de fitness și restaurant cu specific internațional. Principalul segment de clienți al hotelului Crystal Palace Hotel este reprezentat de oameni de afaceri din middle și top management, din industrii precum industria farmaceutică, bancară, auto, alimentară.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302