Continental Hotels a ales cel mai bun bucătar şi cea mai bună echipă de servire

Continental Hotels a ales cel mai bun bucătar şi cea mai bună echipă de servire
person Horeca
access_time_filled

Lanțul hotelier Continental Hotels și-a desemnat câștigătorii celor 2 concursuri profesionale „Cel mai bun bucătar” și „Cea mai bună echipă de servire”, organizate în cadrul lanțului an de an pentru a stimula și recompensa profesionalismul angajaților. „Cel mai bun bucătar” din lanțul Continental Hotels a fost desemnat Drăguț Alina de la Grand Hotel Continental, iar trofeul „Cea mai bună echipă de servire” a fost adjudecat de Bădalan Marian și Alina Meca de la hotelul Continental din Turnu Severin.

„Concursurile profesionale Cel mai bun bucătar și Cea mai bună echipă de servire se organizează în cadrul lanțului Continental Hotels de 11 ani consecutiv. Prin aceste competiții încurajăm și recompensăm profesionalismul angajaților noștri. Cel mai mare beneficiu este acela că aducem laolaltă o mare parte din angajații Continental, pentru că pe lângă cei care participă la concursuri: bucătari, ospătari, barmani, la eveniment participă și colegi de-ai lor. Este o acțiune care în primul rând vrea să scoată în evidență, nu să demonstreze – pentru că asta facem în fiecare zi -, nivelul de profesionalism al angajaților noștri”, ne-a declarat Mihaela Staicu, purtătorul de cuvânt al Continental Hotels.

juriuconcurscontinental

(Juriul concursului Cel mai bun bucătar)

Mihaela Staicu a ținut să precizeze că la concursul „Cea mai bună echipă de servire” a câștigat o echipă de la hotelul Continental din Turnu Severin, care este un hotel de 3 stele și că nivelul de profesionalism nu ține neapărat de numărul de stele a unui hotel sau de orașul din care provine echipa respectivă. „Un alt beneficiu adus de aceste concursuri, și cred eu cel mai mare, este acela că încurajează calitatea și excelența profesională și motivează angajații să devină din ce în ce mai buni”, ne-a mai spus Mihaela Staicu.

Competiția „Cea mai bună echipă de servire” s-a desfășurat pe vineri, 2 noiembrie, la hotelul Ibis Palatul Parlamentului, și a „testat” 8 echipe de servire formate din barmani și ospătari din hotelurile Continental din Arad, Sibiu, Oradea, Turnu Severin, Târgu Mureș, Grand Hotel Continental, Hello Hotels și Ibis Gara de Nord.

Cele 8 echipe au fost provocate atât la probe teoretice cat și practice, în care au fost testate atat abilitățile de servire ale ospătarilor cât și cele de preparare a băuturilor ale barmanilor: preparare biftec tartar, prepararea și servirea unui produs pe baza de espresso, degustare de băuturi distilate și prepararea unui cocktail.

angajaticontinental

Juriul concursului „Cea mai bună echipă de servire” a fost format din: Radu Enache – Președinte – Director General la Continental Hotels, Cornelia Toma – Expert bar și restaurant, somelier și formator în tehnica servirii, Virgil Manescu- Formator tehnica servirii, Marjan Kukuneshoski – Barman și trainer, Costin Gache – Barman consultant și Cătălina Matei – Senior editor la HRB Expert.

Locul I și titlul de Cea mai bună echipă de servire  a fost câștigat de Bădalan Marian și Alina Meca de la hotelul Continental Turnu Severin, locul II a revenit echipei formate din Suciu Mariana și Bogdan Pantea de la hotelul Continental Forum din Oradea, iar locul III a fost adjudecat de echipa formată din Săndulescu Codruș și Vătui Adrian de la hotelul Ibis Gara de Nord.

Cel de-al doilea concurs „Cel mai bun bucătar”, s-a desfășurat sâmbătă, 3 noiembrie, la Grand Hotel Continental din București. La competiție au participat bucătari din hotelurile Continental din Oradea, Arad, Sibiu, Târgu Mureș, Turnu Severin, Suceava, Grand Hotel Continental și Hello Hotels, care s-au întrecut în realizarea unor preparate în cadrul probelor practice: Mapping Flavours, Mondo si Sweetland.

Juriul competiției Cel mai bun bucătar a fost format din:  Radu Enache – Președinte – Director General la Continental Hotels, Gabriela Berechet – Expert consultant și trainer culinar, Cornelia Ghișoi – Maestru în arta culinară, Alexandra Nedelcu – formator în arta culinară și George Butunoiu – blogger culinar Restrograf.

Locul I și titlul de Cel mai bun bucătar a fost câștigat de Drăguț Alina de la Grand Hotel Continental, iar locul II a fost obținut de Buna Călin de la Continental Forum Arad. Pe locul III s-a clasat Costea Minerva de la Continental Forum Sibiu.

dragutalina

Toți concurenții au primit diploma, iar câștigătorii de pe podium au fost răsplătiți cu  premii în bani, ustensile profesionale și cărți de specialitate.

Despre Continental Hotels

Continental Hotels are o tradiție de peste 20 de ani pe piața turistică din România. Încă de la început obiectivele companiei au avut în vedere furnizarea de servicii hoteliere pentru segmentul turismului de afaceri. În prezent, Continental Hotels este cel mai mare lanț hotelier românesc ce acoperă piața de lux, de business si cea economy, oferind, în același timp, o gamă completă de servicii și pentru segmentul MICE.
Portofoliul Continental Hotels cuprinde următoarele branduri proprii: Grand Hotel Continental (*****), Continental Forum(****), Continental(***), Hello Hotels(**), Concerto Restaurant, Balkan Bistro, Mondo Restaurant, Victoria Club, Tekaffe. Continental Hotels deține și 4 hoteluri Ibis în România aflate în managementul grupului Accor.
Orașele în care Continental Hotels este prezent sunt: București, Arad, Oradea, Sibiu, Constanța, Tîrgu Mureș, Drobeta Turnu Severin și  Suceava, totalizând peste 1860 de camere.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302