Aeroportul Otopeni are un nou terminal

Aeroportul Otopeni are un nou terminal
person Horeca
access_time_filled

terminal-otopeni

Noul terminal de plecări al Aeroportului Internațional Henri Coandă (Otopeni) a fost inaugurat ieri 6 noiembrie, în prezența premierului și a miniștrilor Transporturilor și Internelor. Terminalul are o suprafață de 19.600 mp și va prelua toate cursele interne și va rezolva de asemenea problema porților de îmbarcare pentru Spațiul Schengen. Terminalul a fost proiectat pentru a răspunde cerințelor impuse de aderarea României la spațiul Schengen, deservind totodată toate cursele interne ai căror pasageri au la dispoziție servicii high class, inclusiv un salon VIP, amplasat lângă porțile de îmbarcare, relatează Agerpres.

„Odată cu inaugurarea noului terminal de plecări al Aeroportului, practic dublăm capacitatea de operare la 4.500 de pasageri pe ora de vârf. Astfel, ne clasăm confortabil în ierarhia aeroporturilor de top din lume și putem deveni un hub regional”, a declarat directorul general al Companiei Naționale Aeroporturi București, Cristinel Smadu.

Noul terminal dublează capacitatea de procesare a aeroportului, adăugând încă 52 de ghișee de check-in la cele 52 existente în prezent, dar și 16 ghișee de ticketing pasagerii având posibilitatea de a efectua formalitățile de îmbarcare inclusiv la 8 noi dispozitive de „self check- in”. Odată cu inaugurarea terminalului sunt operaționale alte opt porți de îmbarcare pentru curse Schengen și interne, pe lângă cele 24 existente.
Bagajele vor fi scanate cu raze X, iar pachetele suspecte trec printr-un aparat asemănător cu un computer tomograf. Noul terminal de plecări de pe Otopeni a costat aproape 52 de milioane de euro. Dacă în prezent, capacitatea aeroportului este de aproximativ 7,5 milioane de călători, aceasta va crește la 11,5 milioane de călători.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302