Răzvan Marc este noul şef al Biroului de Promovare Turistică la Londra

Răzvan Marc este noul şef al Biroului de Promovare Turistică la Londra
person Horeca
access_time_filled

Altfel spus: promovarea turistică a României pe piața britanică, aflată în prezent din punct de vedere instituțional în ograda MDRT, va fi gestionată de acum încolo, pe perioadă nedeterminată pare-se, de Răzvan Marc. Ales cinstit, cu concurs și tot tacâmul, dintre 3 candidați care au avut dosare cu notă de trecere la marea strigare a ministerului.

romania-countrysideUn pas înapoi

Biroul de promovare turistică a României pe piața britanică era într-o perioadă de tranziție, marcată de retragerea la pensie a doamnei Maria Iordache, care condusese ani buni de zile acest birou, urmată de derularea concursului pentru alegerea noului șef de birou. Dincolo de estetica și chiar funcționalitatea standului, puse la îndoială în cateva articole sau posturi în social media ale celor care s-au perindat pe-acolo, pe care eu le-am analizat mai puțin, remarcam lipsa prezenței la târg a unei destinații care fizic era prezentă la eveniment. România mi-a lasat impresia elevului din ultima bancă, care n-a avut suficient curaj să-și asume absența de la curs, dar nu și-a dorit nici să fie prezent, așa că a ales să stea în ultimul rând, pe jumătate ascuns sub bancă. Și mi-am dorit atunci ca România să-și câștige pentru piața asta omul de promovare potrivit, care să scoată din mulțime elevul din ultima bancă.
Știam că Răzvan era printre cei 3 care trecusera mai departe de proba dosarelor, eram conștientă de toate atuurile lui de om de travel, însă nu era suficient ca succesul lui să se întâmple. Dar curând a venit și ziua telefonului cu vestea cea buna, care confirma numirea lui în această funcție foarte oficială de Director al Biroului de promovare turistică a Romaniei la Londra.

Despre Răzvan Marc

Razvan_Marc1–    Îl știm cu siguranță de la emisiunea „Bazar” pe care o prezintă pe TVR 2 de 7ani. 7 ani cu mai mult de 100 de emisiuni filmate în principal în Asia și Europa cu câteva sezoane în Nordul Africii, Australia și Noua Zeelanda, Orientul Mijlociu și America de Sud.
–    Unii dintre noi mai știu și ca a inițiat și mai apoi coordonat, din postura de redactor șef, proiectul „Clever Travel”, revista premium de travel, în perioada 2006-2009.
–    Iar câțiva știu și de parteneriatul lui cu Explore Travel ” pentru destinații precum Nepal, Tibet, Myanmar.
–    Una peste alta, Răzvan Marc are rădăcini adânci și suficient de vechi în travel: scrie promovare de destinații, vorbește promovare de destinații, gândește promovare de destinații, respiră promovare de destinații.
Despre job în sine
Pentru cine nu e foarte familiarizat cu natura activității unui Birou de promovare turistică a Romaniei peste hotare, câteva repere mai jos:
•     În primul rând, acest Birou nu desfășoară activitate comercială, fiind o reprezentanță externă controlata de Guvernul României (în prezent, prin intermediul MDRT)
•    Urmărește, prin activitățile desfășurate, promovarea turismului românesc pe o anumită piață externă (sau mai multe) ” prin implementarea Planului general de marketing turistic al României, dezvoltat de către Directia Management Brand a MDRT (department care de altfel coordonează întreaga activitate a birourilor de turism externe)
•    Reprezintă interesele agenților economici din turism români (indiferent de forma lor de proprietate sau administrare) pe piața în cauză și urmărește creșterea fluxului turistic către România
•    Desfășoară activități de genul: research (piață, legislație, competiție etc.), promovare și PR (organizează grupuri de presă și de agenți de turism în România, participă la târguri și expoziții de profil, organizează evenimente de promovare pe piața țării respective: seri românești) etc.
•    Neoficial: pentru că un Birou de promovare turistică funcționează în prezent cu o singură persoană, șeful de Birou, în afară de a promova România cum se pricepe el mai bine, face cam de toate: ziua răspunde la telefon turiștilor, dă cu mătura, merge la bancă, face hârtii peste hârtii (căci, deh, instituțiile statului sunt acele entități foarte birocratice), iar când merge la vreo recepție se îmbracă la papion și se transformă în domnul Director.
Extra info:
•    MDRT coordonează în prezent 9 reprezentanțe de promovare și informare turistică, localizate în: Londra, Madrid, Moscova, Munchen, New York, Paris, Roma, Varșovia, Viena și sunt zvonuri că ar mai fi pe listă, pentru anul viitor piețe precum China și Dubai.
•    Biroul din Londra are în grijă, în afară de piața britanică și: Islanda, Irlanda și Tările Arabe.

Mai multe detalii pe: Turism Market

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302