KFC a deschis primul restaurant „In-Store Prepared” din Europa

KFC a deschis primul restaurant „In-Store Prepared” din Europa
person Horeca
access_time_filled

Lanțul internațional KFC a deschis în România primul restaurant cu design „In-Store Prepared” (ISP) din Europa. Aflat în zona comercială Băneasa Shopping City, acesta este bazat pe un concept modern și urban, fiind și cel de-al doilea restaurant KFC tip „drive thru” din București, după cel din zona Mihai Bravu.

KFC_Baneasca_DT2.JPG
„Restaurantul KFC Băneasa Drive Thru este primul din Europa cu un design ISP. Suntem foarte încântați să aducem acest concept în România, oferind clienților noștri un restaurant modern, urban, cu un accent ridicat pus pe calitatea și rapiditatea servirii”, a declarat Monica Eftimie, Director Marketing KFC. „Deschiderea acestui nou restaurant face parte din strategia de extindere în România a KFC, care va continua în perioada următoare, iar eforturile noastre se vor axa pe deschiderea de restaurante tip drive thru”, a completat Monica Eftimie.
KFC Băneasa Drive Thru, restaurantul KFC cu numărul 48 din țara noastră, a fost inaugurat pe 1 decembrie în urma unei investiții de 740.000 euro și are o suprafață totală de 390 m2. Deschiderea acestei noi unități a creat 45 de noi locuri de muncă, și se preconizează că cifra de afaceri pe an se va ridica la suma de 1,2 milioane de euro.

KFC1
Restaurantul localizat în parcarea  centrului comercial Băneasa Shopping City, (Șos. București ” Ploiești, nr. 42 ” 33, sector 1, București) are o capacitate totală de 96 de locuri și funcționează după același sistem ca unitatea KFC Mihai Bravu. Sistemul de operare (comandă) tip fusion, o premieră pe piața din România, permite cea mai mare viteză de servire – aproximativ 60 de secunde, timp mediu valabil pentru comenzile în sală. Clienții au acum la dispoziție locuri separate pentru a plasa comanda și pentru a o ridica. Plasarea comenzii se poate face fie la casele de marcat, fie direct la un „chioșc / touch screen” special amenajat unde plata se poate face doar pe baza cardului bancar.

Despre KFC România
Lanțul de restaurante KFC este operat în sistem de franciză, licența pentru România fiind acordată în 1997 companiei US Food Network. În prezent, în România sunt deschise peste 45 de restaurante KFC atât în București, cât și în orașe precum Timișoara, Cluj-Napoca, Suceava, Oradea, Pitești și Brașov și unul în Republica Moldova.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302