Federația Industriei Hoteliere se opune introducerii impozitului forfetar

Federația Industriei Hoteliere se opune introducerii impozitului forfetar
person Horeca
access_time_filled

raduenachecontinentalFederația Industriei Hoteliere din România (FIHR), care cuprinde 11.000 de camere la nivel național, se opune introducerii impozitului forfetar și atrage atenția autorităților că introducerea acestuia nu va rezolva nicidecum problema evaziunii fiscale, ba din contră o va spori, subliniind că autoritățile ar trebui să se concentreze în schimb pe îmbunătățirea colectării taxelor și impozitelor.

„Am asistat prin reprezentanți la toate dezbaterile care s-au desfășurat până în prezent în legătură cu acest subiect și considerăm că este nevoie să definim poziția Federației Industriei Hoteliere din România. În urma acestor dezbateri, FIHR a decis să se opună introducerii impozitului forfetar. În primul rând, dacă scopul acestuia este reducerea evaziunii fiscale și a muncii la negru în turism așa cum spune doamna ministru atunci acțiunea de introducere a acestui nou tip de impozit este de la început sortită pieirii. Cei care plătesc acum impozitele către stat îl vor plăti și pe acesta, însă cei care nu plătesc nu vor plăti nici atunci. Introducerea unui nou tip de impozit nu ne garantează în niciun fel că se va reduce evaziunea fiscală, ba din contră evaziunea va spori și nu ne garantează totodată nici că nivelul de colectare va crește.”, a declarat astăzi președintele Federației Industriei Hoteliere din România, Radu Enache, în cadrul unei conferințe de presă.

Acesta a subliniat că nu doar scopul introducerii acestui impozit este unul greșit ci și criteriile propuse pentru calcularea acestuia, care sunt contestabile. „Tehnic vorbind, criteriile furnizate și coeficienții propuși sunt după părerea noastră artificiali și de loc echitabili și ar putea conduce la o taxare mai redusă dar nu și la atractivitate”. Cele 3 criterii propuse pentru aplicarea impozitului forfetar se referă la: numărul de locuri din unitatea de cazare, sezonalitate și amplasare.

impozitforfetarhoteluri

Referitor la criteriul sezonalitate, Radu Enache a precizat: „Înțelegem că în București, municipii și orașe sezonul este evaluat la 80%, în mediul rural la 50%, la munte 50%, iar pe litoral 40%, indiferent de clasificarea unității… În opinia noastră, sezonul se referă la perioada de operare a unei unități hoteliere. FIHR a făcut și face eforturi de a legifera această definiție a operării sezoniere, dar nu de dragul impozitului pe profit ci mai degrabă pentru a evita plata altor impozite, în special cele locale, care nu reflectă realitatea funcționării unității în special în unele zone de agrement. În București sunt unități care au grad de ocupare de pildă de 45% media pe an și vor fi obligate să plătească pentru un sezon de 80%, iar dacă un hotel rural are un grad de ocupare de 60% va fi obligat să plătească pentru același sezon 40%, adică prin coeficienții propuși, mai puțin. Acest lucru este inechitabil și nerealist”.

Președintele FIHR și-a exprimat nemulțumirea și de modul în care au fost definiți valoarea minimă a impozitului și coeficienții respectivi. Referitor la valoarea minimă a impozitului unic, acesta a declarat: „Cuantumul valorii nu este justificat pentru nicio unitate de la 1 la 5 stele, este în euro, deși moneda noastră este leul, iar veniturile noastre ca și încasările statului din taxe și impozite de fac în lei. De ce vorbim de o valoare minimă, v-a putea fi modificată? Dacă da, pe ce criterii, dacă nu de ce s-a specificat minimă”, a mai spus Radu Enache.

Boardul de conducere al FIHR a mai precizat astăzi, în cadrul conferinței de presă, că adevărata problemă a industriei hoteliere nu este impozitul de profit actual, de 16% și nici artificiala dezbatere privind impozitul forfetar, ci faptul că statul îi obligă să funcționeze într-un mediu unde evaziunea fiscală e la ea acasă, într-un mediu în care taxele și impozitele sufocă orice investitor, într-o țară în care promovarea turismului lasă de dorit, unde infrastructura crează probleme reale operatorilor din turism.

hoteluriromania

„FIHR consideră mai degrabă că este nevoie mai degrabă de eforturi în aplicarea indiscriminată a legii, în revigorarea industriei prin definirea clară a modului prin care Guvernul, prin ministerul de resort, înțelege să se focuseze către această industrie prin elaborarea legilor turismului, a parteneriatelor public-private, a normelor de reglementare și finanțare, promovarea intensă a țării prin orice mijloace și rezvolvarea problemelor de infrastructură, ca să nu enumerăm decât câteva din problemele care preocupă mediul de afaceri din turism”, au mai declarat reprezentanții FIHR.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302