Vânzări de 12 milioane euro la Târgul de Turism al României
Târgul de Turism al României care s-a încheiat ieri a atras peste 30.000 de vizitatori la Romexpo și a înregistrat vânzări de 12 milioane de euro, a anunțat Federația Patronatelor din Turismul Românesc.
Înregistrând o creștere semnificativă față de anii trecuți, Târgul de Turism al României de anul acesta a avut rezultate vizibil mai bune: 275 de standuri ocupate, vânzări de 12 milioane de euro și un număr de peste 30.000 de vizitatori, conform estimărilor reprezentanților FPTR confirmate de datele oficiale Romexpo.
La Târgul de Turism al României din primăvara anului trecut au fost prezenți circa 25.000 de vizitatori, care au cheltuit aproximativ 10 milioane de Euro, potrivit FPTR.
În ceea ce privește disponibilitatea vizitatorilor de a-și achiziționa vacanțe pentru anul 2013, aceștia au fost mai dispuși la călătorii anul acesta, datorită probabil și numărului crescut de zile libere din acest an, spun reprezentanții FPTR. Banii încasați pe vacanțe în cele 4 zile de târg din perioada 14-17 martie 2013, au fost de 12 milioane de euro, în creștere cu 20% față de anul trecut. Chiar dacă agențiile de turism au oferit cu preponderență destinații externe, cererea vizitatorilor târgului pentru litoral a fost mai mare decât anul trecut, în condițiile unei slabe promovări din partea ministerului de resort, a cărui imagine în cadrul târgului a fost la limita vizibilității, susține FPTR.
„Am avut un târg de succes cu mai multe pavilioane ocupate, mai mulți expozanți, mai mulți vizitatori determinați să cumpere, încasări mai mari pe durata târgului și cu siguranță mult mai multe vânzări generate în perioada următoare, ceea ce ne determină să credem că anul turistic 2013 va fi mai bun decât precedentul„, se mai arată în comunicatul FPTR.
Potrivit Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), vizitatorii au arătat un interes deosebit pentru ofertele speciale de tip early booking, discounturile și reducerile instant booking fiind cele mai vânate.
Destinațiile interne cele mai vândute pentru primăvara și vara acestui an au fost, potrivit ANAT, Litoralul, Delta Dunării, stațiunile montane și de agroturism, în timp ce destinațiile externe cele mai cerute au rămas cele din anii anteriori: Turcia, Grecia, Spania, Bulgaria. N-a lipsit nici interesul pentru destinațiile exotice și cosmopolite achizițonate în regim de early-booking precum: Maldive, Dubai, Thailanda, Sri Lanka.
Bugetul mediu alocat de turiști pentru petrecerea vacanțelor interne s-a situat între 250-350 de euro de familie, în timp ce pentru deplasările externe se alocă în medie 750-950 de euro de familie pentru o vacanță.
„Suntem mulțumiți să constatăm că interesul pentru achiziționarea produselor turistice în regim de early booking, își menține trendul ascendent. Avem de-a face, în sfârșit, cu un produs matur, la a cărui promovare pe piața românească ANAT a contribuit semnificativ, dar și cu un public matur, care a înteles rostul achiziționării din timp a vacanțelor prin intermediul agențiilor de turism și al consilierilor de călătorie avizați. Deși bugetele sunt mai austere decât în anii trecuți, românii nu renunță la vacanțe, chiar dacă perioadele de concediu s-au mai diminuat. Călătorind mai mult, au devenit mai exigenți și mult mai determinați să încerce experiențe și destinații în premieră. Este un fapt care ne motivează pe noi, agențiile de turism, să oferim produse turistice de la an la an mai variate, de nișă chiar, pentru a prilejui oricărui turist achiziționarea vacanței dorite”, a declarat noul președinte ANAT, Lucia Morariu.