S-a lansat programul pilot last minute “City Break în Braşov”

S-a lansat programul pilot last minute “City Break în Braşov”
person Horeca
access_time_filled

cazarebrasovAsociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului din județul Brașov – APDT Brașov și Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România – ANAT Regiunea Centru, cu sprijinul Federației Asociațiilor de Promovare a Turismului din România și a berii Ciucaș au lansat programul pilot last minute „City Break în Brașov”.

Programul se derulează în două etape: 1-6 mai (perioada minivacanței de 1 mai și Paște) și 10-12 mai, în primul weekend după Paștele Ortodox, de Duminica Tomii când are loc Parada Junilor Brașoveni.

Până în prezent 17 hoteluri și pensiuni din Brașov și din Poiana Brașov s-au înscris în programul pilot „City Break în Brașov”. Din Brașov s-au înscris următoarele unități de cazare: Hotel Ambient, Hotel Apollonia, Hotel Aro, Hotel Astra, Hotel Pantex, Hotel Ramada, Pensiunea Casa Cristina, Pensiunea Floarea Soarelui, Pensiunea Gențiana, Pensiunea Green Park, Pensiunea Laura, Pensiunea Luiza, Suites&Spa Brașov, iar din Poiana Brașov s-au înscris: Hotel Acasă la Dracula, Hotel Rina Tirol, Hotel Rina Vista și Vila Daria.

Turiștii pot beneficia de pachete de 2, 3 sau 5 nopți de cazare, mic dejun inclus, pentru unități clasificate la 2, 3 și 4 stele beneficiind totodată de vouchere care asigură accesul la atracții culturale și de petrecere a timpului liber în sistem „1+1 gratis” (1 persoană plătește bilet, 1 persoană intră gratuit). Numărul voucherelor este proporțional cu cel al nopților de cazare.

Tarifele pentru 2, 3 și 5 nopți de cazare / camera dublă) sunt următoarele: pentru 2 nopți de cazare: la un hotel de 2 stele, tariful este de 225 lei, la un hotel de 3 stele – 340 de lei și la un hotel de 4 stele – 450 lei. Pentru 3 nopți de cazare tarifele sunt următoarele: la hotel de 2 stele – 340 lei, la hotel de 3 stele – 450 lei și la hotel de 4 stele 675 lei. Pentru 5 nopți de cazare, tarifele sunt: la un hotel de 2 stele – 450 lei, la un hotel de 3 stele – 675 lei și la un hotel de 4 stele – 990 lei.

Sursa: www.brasovturism.eu

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302