Creșteri moderate în turism, în primele 4 luni
Înnoptarile înregistrate în structurile de primire turistică în primele 4 luni ale acestui an au crescut cu doar 2,7% față de cele înregistrate în aceeași perioadă a anului trecut, însumând 3,622 milioane, se arată într-un comunicat emis astăzi de Institutul Național de Statistică. 77,4% din numărul total de înnoptări înregistrate în primele 4 luni au fost efectuate de români și doar 22,6% de turiști străini.
În ceea ce privește sosirile înregistrate în structurile de primire turistică, acestea au crescut cu 6,9% față de cele înregistrate în aceeași perioadă a anului trecut, însumând 1,891 milioane. 78,2% din numărul total de sosiri au fost efectuate de români și 21,8% de străini.
Referitor la sosirile turiștilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deținut-o cei din Europa (82,3% din total turiști străini), iar din aceștia 83,4% au fost din țările aparținând Uniunii Europene.
Sosirile în hoteluri dețin în perioada 1 ianuarie – 30 aprilie, o pondere de 74,6% din totalul sosirilor în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare. Față de aceeași perioadă a anului trecut, sosirile în hoteluri sunt în creștere cu 3,4%.
Durata medie a șederii în primele 4 luni a fost de 1,9 zile la turiști români, în timp ce la turiștii străini a fost de 2 zile.
Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în primele 4 luni ale acestui an a fost de 17,2% pe total structuri de cazare turistică, în scădere cu 0,8 puncte procentuale față de aceeași perioadă a anului trecut. Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare în primele 4 luni ale acestui an s-au înregistrat la hoteluri (21,1%) și la hosteluri (12,8%).
Cele mai multe sosiri ale turiștilor străini după țara de proveniență, în primele 4 luni ale anului, se prezintă astfel: Italia (50.856 turiști), Germania (50.147 turiști), Franța (29.943 turiști) și Regatul Unit (24.423 turiști).
Sosirile vizitatorilor străini în România înregistrate la punctele de frontieră, în primele 4 luni ale acestui an, acestea au însumat 1,975 milioane, în creștere cu doar 1,1% față de aceeași perioadă a anului trecut. Majoritatea vizitatorilor străini provine din țări situate în Europa (94,8%). Din statele Uniunii Europene s-au înregistrat 63,9% din totalul sosirilor vizitatorilor străini în România. Dintre statele Uniunii Europene cele mai multe sosiri s-au înregistrat din Ungaria (32,8%), Bulgaria (24,5%), Germania (8,9%), Italia (7,5%), Polonia (4,8%) și Austria (4,4%).
Plecările vizitatorilor români în străinătate,înregistrate la punctele de frontieră, au fost în perioada 1 ianuarie – 30 aprilie 2013 de 3,305 milioane, în creștere cu doar 2,4% față de aceeași perioadă a anului trecut.Â
Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate de vizitatorii români pentru plecările în străinătate, reprezentând 76,6% din numărul total de plecări.