ANTREC: Pensiunile de până la 5 camere ar trebui scutite de anumite taxe
Membrii Asociației pentru Turism Rural, Ecologic și Cultural din România (ANTREC) își doresc ca deținătorii de pensiuni cu până la cinci camere să fie scutiți de taxe la omologare și funcționare, a declarat, joi, pentru Agerpres, Maria Stoian, președinte fondator ANTREC.
„De asemenea, membrii doresc pentru restul taxele care se plătesc pentru avize la omologare (pompieri/scenariu de foc) să fie diminuate. O problemă mare este legată de plățile cu taxele audio-vizual (ORDA și altele) care sunt exagerate, fără sens, fiind o plată multiplă. Noi vrem ca prin fiscalitate să-i încurajăm pe cei cu capacitate mică, care valorifică produsele locale prin munca membrilor familiilor. Așa se păstrează și tradiția locală, deoarece tradiție nu înseamnă portul popular”, a precizat Maria Stoian.
Numărul pensiunilor cuprinse în rețeaua ANTREC a oscilat pe parcursul anului 2012, în primul rând din cauza problemelor de fiscalitate.
„Aceste probleme i-au determinat pe unii să renunțe efectiv la activitate, implicit pierzând calitatea de membru. În prezent, se constată o creștere a numărului de pensiuni noi intrate în circuit, probabil că în 2013 se revine, poate chiar depășește nivelul de 3.000 pensiuni”, a mai spus Maria Stoian pentru Agerpres.