PPD România devine distribuitorul oficial al vinurilor premium românești ALIRA

PPD România devine distribuitorul oficial al vinurilor premium românești ALIRA
person Horeca
access_time_filled

ppdromaniaaliraPPD România, unul dintre cei mai mari distribuitori de băuturi alcoolice importate premium și super-premium de pe piață, anunță că a devenit distribuitorul oficial al vinurilor românești ALIRA. Cinci vinuri premium românești ALIRA produse pe cele 80 de hectare ale domeniului Aliman din Dobrogea vor fi distribuite la nivel național în locațiile off și on trade ale PPD România.

Cu o investiție de peste 7 milioane de Euro, compania WineRo a început în 2010 distribuția primului său vin ALIRA Merlot 2009, iar în prezent oferă o gamă largă de vinuri premium printre care Fetească Neagră (soi românesc), Merlot, Cabernet Sauvignon și Rose.

Cele cinci vinuri premium care vor fi reprezentate la nivel național de PPD România sunt: ALIRA Merlot 2009 ; ALIRA Cabernet Sauvignon 2010 ; ALIRA Tribun 2011 ” un cupaj din cele trei soiuri Merlot, Cabernet Sauvignon și Fetească Neagră; ALIRA Fetească Neagră 2011 și ALIRA Rose 2012.

„Suntem mândri să reprezentăm vinurile ALIRA, recunoscute și premiate la nivel internațional, și, astfel, să diversificăm categoria de vinuri din portofoliul nostru. Avem convingerea că în România se produc vinuri de calitate, comparabile cu cele mai apreciate din lume, care au devenit tot mai îndrăgite și solicitate de consumatori atât pe plan local cât și internațional”, a declarat Nikos Xystouris, Director General PPD România.

„Început în 2006, prin alegerea unui terroir excelent pentru vinuri roșii, continuat sub atenta supraveghere a renumitului oenolog francez Marc Dworkin, proiectul nostru are obiectivul de a oferi consumatorului român vinuri cu cel mai bun raport calitate – preț în segmentul premium. Pentru a ne atinge acest obiectiv aveam nevoie de un partener puternic, orientat către vânzarea de produse premium, care să înțeleagă și să susțină strategia noastră. Am găsit acest partener în PPD România și suntem convinși că împreună vom reuși să aducem și să menținem ALIRA în topurile preferințelor consumatorilor de vinuri bune”, a declarat Ghenadie Bobeică, General Manager, WineRo.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302