Începe a doua etapă a Campaniei de Informare “PNDR vine în satul tău”
Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (APDRP) a demarat cea de-a doua etapă a Campaniei de Informare „PNDR vine în satul tău”. Astfel, în perioada august – noiembrie 2013 au fost programate a se desfășura 1.850 de întâlniri, la nivel național, cu beneficiarii Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), program care încurajează și dezvoltarea activităților turistice în zonele rurale.
Informațiile oferite se vor axa pe consilierea și sprijinul oferit beneficiarilor pentru derularea proiectelor pe care le implementează. Mai precis promotorii care activează în cadrul campaniei, vor comunica beneficiarilor și publicului participant informații privind:
- Â respectarea obligațiilor contractuale și evitarea neregulilor sau a fraudelor, cu evidențierea clară a posibilelor consecințe și penalități;
- Â realizarea și respectarea graficului de eșalonare al plăților efectuate prin PNDR;
- Â aspecte ale întocmirii și respectării declarației de cheltuieli;
- derularea procesului de achiziție a bunurilor, serviciilor și lucrărilor;
- posibilitățile de dezvoltare durabilă a mediului rural
De asemenea, evenimentele programate îi vor pregăti pe cei interesați în a-și dezvolta spiritul antreprenorial, atât de necesar pentru derularea proiectelor europene și vor putea informa publicul despre ultimele noutăți legate de finanțarea dezvoltării rurale în România.
Pe lângă componenta de informare, această a doua etapă a campaniei mai cuprinde și activități de analiză a capacității de comunicare publică a APDRP prin organizarea unor acțiuni de tip „Client Misterios”. Astfel, va fi stabilit nivelul de performanță al procesului informativ prin verificarea modului în care angajații Agenției se adresează beneficiarilor și răspund nevoilor de informare ale acestora.
Până în acest moment, cele 15 rulote ale caravanei informative au derulat evenimente în 1.520 localități, situate în 40 de județe ale României, fiind informate peste 71.500 de persoane.
Obiectivul principal al Campaniei de Informare „PNDR vine în satul tău” este creșterea indicelui de absorbție efectivă și corectă a fondurilor nerambursabile acordate prin PNDR, în sensul creșterii gradului de acuratețe și corectitudine a întocmirii cererilor de plată, precum și a cererilor de finanțare.