Propuneri privind actualizarea legislației în domeniul agențiilor de turism

Propuneri privind actualizarea legislației în domeniul agențiilor de turism
person Horeca
access_time_filled

legislatieturismConsumatorii de turism sunt puternic preocupați de protecția și siguranța vacanțelor, pe fondul lărgii mediatizări a recentelor falimente ale unor agenții de turism și a neîndeplinirii obligațiilor asumate față de clienți, potrivit Asociației Naționale a Agențiilor de Turism din România (ANAT).

În perioada 14 – 15 septembrie s-a desfășurat la Predeal o întâlnire inițiată de blogul de turism „Infotripiști”, la care au participat și reprezentanți ai unor agenții de turism membre ANAT, informează Asociația pe site-ul propriu.

Prezent la întâlnire, Alin Burcea, prim-vicepreședinte ANAT, a arătat celor circa 100 de participanți opțiunile avute în vedere privind actualizarea legislației în domeniul agențiilor de turism și a răspuns numeroaselor întrebări despre activitatea asociației patronale ANAT.

Au fost dezbătute situații concrete din ultimii ani, mai ales cele întâlnite de agențiile de turism detailiste și au fost analizate o serie de propuneri legislative, care să răspundă acestor situații, precum:

a. lărgirea definiției obiectului de activitate al detailiștilor, astfel ca pe lângă revânzarea de pachete turistice de la turoperatori să fie adăugată și vânzarea de alte servicii, doar către consumatorul final și nu pentru revânzare.

b. transmiterea în întregime a răspunderii față de turist, în seama turoperatorului care a încasat deja de la detailist plata pentru revânzarea pachetului turistic. În cazul intrării turoperatorului în faliment sau insolvență, răspunderea acestuia față de turist să fie acoperită din polița sa de asigurare contra riscului de insolvență sau faliment și nu de către detailistul care a efectuat plata pachetului;

c. obligativitatea încheierii asigurării de călătorie de către turist;

d. obligativitatea prezentării de agenție către turist a opțiunii de asigurare facultativă tip storno pentru produsul achiziționat;

e. introducerea capitalului social minim pentru detailiști și turoperatori;

f. mărirea valorii poliței de asigurare împotriva insolvenței și falimentului (propunere 50.000 eur pentru detailiști, 250.000 eur pentru turoperatori generaliști ori turoperatori chartere și numai 50.000 eur pentru turoperatori incoming sau turoperatori turism intern cu cifra de afaceri de până la 150.000 eur/an);

g. propunerea de a permite unei agenții licențierea multiplă – de exemplu detailist și turoperator turism intern.

Sursa: www.anat.ro

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302