Eurolines lansează TUI TravelCenter în Republica Moldova
La doi ani de la lansarea brandului TUI TravelCenter în România, pe 19 septembrie 2013, Touring Europabus, membră a Grupului Eurolines, a inaugurat prima agenție TUI TravelCenter din Republica Moldova, la Chișinău.
Deschis după o investiție de aproximativ 50.000 euro, sumă ce include și acțiunile de promovare până la sfârșitul anului 2013, biroul de vânzări TUI TravelCenter din Chișinău se alătură rețelei de 77 de agenții ale TUI TravelCenter prin Eurolines existente în acest moment în România. Pentru anul 2014, investiția inițială va continua, astfel încât aproximativ 30.000 euro vor fi alocați pentru pregătirea profesională a consultanților și pentru promovare.
Deschiderea agenției TUI TravelCenter din Republica Moldova este rezultatul unui parteneriat între Touring Europabus SRL (care deține 51% din pachetul de acțiuni) și Holiday Service SRL (42% din acțiuni), restul de acțiuni aparținând Directorului General al TUI TravelCenter Chișinău.
O cotă importantă din totalitatea ofertelor turistice din agenția TUI TravelCenter din Chișinău va fi reprezentată de produsele World of TUI. De asemenea, agenția va comercializa și produsele turistice ale altor mari tour-operatori germani (Dertour, Meier’s, FTI, Neckermann, ITS), ale celor mai importanți tour-operatori români, precum și bilete de avion și de autocar.
„Misiunea declarată a TUI este aceea de a așeza un zâmbet pe chipul fiecărui client, iar aceasta se poate îndeplini numai dacă noi toți punem clientul în centrul activităților și preocupărilor noastre. Noțiuni ca siguranță și calitate vor primi o nouă dimensiune prin TUI TravelCenter în Republica Moldova”, a declarat Dragoș Anastasiu, Președintele Grupului Eurolines.