Romhotel și Târgul de Turism al României și-au deschis porțile

Romhotel și Târgul de Turism al României și-au deschis porțile
person Horeca
access_time_filled

deschideretargturismTârgul de Turism al României și-a deschis porțile joi, 14 noiembrie, la centrul expozițional Romexpo, unde peste 200 de firme ce includ agenții de turism, touroperatori, unități de cazare și alimentație publică, destinații turistice, participări oficiale internaționale și multe altele își expun ofertele în fața publicului amator de vacanțe.

În aceeași perioadă se desfășoară la Romexpo și Romhotel – Expoziție internațională de echipamente, dotări și mobilier pentru hoteluri și restaurante. Cei care vor trece pragul Romhotel, vor regăsi în cadrul Pavilioanelor C5 și C6 producători și distribuitori de mobilier și echipamente specifice pentru structuri de primire, unități de alimentație publică, catering, fast-food, accesorii pentru bucătării profesionale, întreținerea curățeniei și igienei, cosmetice pentru hoteluri și restaurante, producători și distribuitori de echipamente electronice, audio-video, soft și hard pentru structuri de primire și unități de alimentație publică.

Cele două evenimente reunesc în total peste 300 de firme din România și Austria, Bulgaria, Egipt, Germania, India, Indonezia, Iordania, Israel, Italia, Moldova, Slovacia, Polonia, Turcia și Ungaria, pe o suprafață expozițională de aproximativ 13.000 de metri pătrați.

Pentru segmentul business-to-business, Târgul de Turism al României reprezintă o importantă platformă de reînnoire a relațiilor existente, de fidelizare a partenerilor tradiționali, dar și de stabilire de noi contacte și contracte, precum și o bună oportunitate de promovare și poziționare în piață.

Tot pentru profesioniștii din industria turismului va avea loc o serie de manifestări conexe. Joi, începând cu ora 14:00, în sala Brâncuși din incinta Pavilionului H2, va avea loc conferința „Turismul Românesc din perspectiva noului exercițiu bugetar al Uniunii Europene 2014-2020 și a programelor naționale de finanțare a acestui domeniu”, organizată de Asociația Națională a Stațiunilor Turistice din România. 

Vineri, începând cu ora.10.30, ANAT organizează conferința „TOURISMlink ” o poartă către viitorul distribuției directe în domeniul turismului”.

Sâmbătă, începând cu ora 14.00, Academia de Studii Economice București – Departamentul de Turism și Geografie va organiza workshop-ul „Degustarea vinului, ca exercițiu de cultură”. 

Zilnic în cadrul pavilionului C6 vor avea loc demonstrații de bartending și barista și demonstrații de servire și degustare a vinului realizate de Barmania, precum și competiții de barista profesional, realizate de către SCAE – Asociația de Cafea de Specialitate.

Programul de vizitare al Târgului de Turism și Romhotel este următorul: 14 – 16 noiembrie 2013 între orele 10.00 – 18.00, 17 noiembrie 2013 între orele 10.00 – 16.00.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302