ANAT cere sprijinul MAE pentru simplificarea emiterii de vize către turiștii străini

ANAT cere sprijinul MAE pentru simplificarea emiterii de vize către turiștii străini
person Horeca
access_time_filled

vizepentruromaniaAsociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) solicită sprijinul Ministerului de Afaceri Externe (MAE) în vederea simplificării procedurii de acordare a vizelor pentru turiștii străini de pe piețele cheie pentru România, precum Republica Moldova, Turcia, Rusia, țările arabe sau China, acțiune care ar duce la creșterea considerabilă a turismului românesc.

Președintele ANAT, Lucia Morariu a subliniat miercuri într-o conferință de presă că, pe de o parte, se finanțează existența unor birouri de turism și a unor acțiuni de promovare pe anumite piețe, însă, pe altă parte, nu există o procedură simplificată de obținere a vizelor turistice de către turiștii din acele piețe, care doresc să călătorească în România.

„Cred că instituțiile statului trebuie să se pună de acord în ceea ce fac și cum investesc banii publici în relație cu această problemă a vizelor. Pe de o parte eu ca minister de turism finanțez într-o anumită țară existența unui birou de turism și acțiuni de promovare locale și în același timp, în competența MAE nu este rezolvată o procedură simplificată de obținere a vizelor turistice. Dacă cumva nu există motive pentru care nu se poate o astfel de soluție, măcar să se spună clar „Nu se poate”, drept pentru care nici voi cei din turism nu ar fi bine să mai investiți acolo și veți merge și veți deschide un birou într-o altă țară, unde se poate simplifica procedura și de unde putem aduce turiști. Altfel, dacă aceste lucruri nu sunt puse de acord, dacă nu există posibilitatea de a-i aduce pe acei turiști în România, degeaba mergem la târguri, degeaba facem eforturi și degeaba investim banii publici acolo”, a declarat Lucia Morariu, președintele ANAT. 

„Am făcut un studiu vizavi de vize și pentru a vedea cât de importantă e simplificarea procedurii de emitere a vizelor vă dau un simplu exemplu: la Chișinău, unui cetățean moldovean, pentru a obține viză de România, i se cer doi centimetri de acte și să se prezinte personal la ambasadă. În Bulgaria s-a descoperit internetul și toate formalitățile se fac online. Rezultatul: în 2012 în România au intrat 18.000 de turiști din Republica Moldova, iar în Bulgaria 65.000”, a declarat și prim-vicepreședintele ANAT, Alin Burcea.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302