Premieră în domeniul bartendingului din România

Premieră în domeniul bartendingului din România
person Horeca
access_time_filled

diageoreserveworldclassAstăzi a fost lansat în premieră în România cel mai mare program de instruire în domeniul mixologiei din industria băuturilor alcoolice, Diageo Reserve World Class și cea mai importantă competiție pentru barmani la nivel mondial, World Class.

Cei mai buni barmani din România sunt invitați să ia parte la programul educațional și să concureze pentru prestigiosul titlu de Barmanul Anului 2014 Diageo Reserve Class, au anunțat astăzi la București reprezentanții Diageo și PPD România.

„În acest an, în premieră pe piața din România, lansăm platforma World Class, oferind celor mai buni barmani locali oportunitatea de a participa în cea mai mare competiție din lume dedicată barmanilor și de a deveni parte din elita în domeniu. Recunoscând mixologia ca fiind o artă în sine, în cei cinci ani de existență, programul World Class a educat și inspirat barmanii la nivel mondial”, a declarat Nikolas Xystouris, General Manager PPD România.

Lansat în 2009 de către cea mai mare companie din industria băuturilor alcoolice, Diageo Reserve World Class este cel mai apreciat program premium ce oferă training în domeniul on-trade, elevând meseria de barman prin dezvoltarea cunoștințelor și abilităților în mixologie. De la crearea sa, peste 15.000 de barmani din 50 de țări au fost instruiți în arta mixologiei, oferind în urma trainingului servicii excepționale și băuturi rafinate, garantând experiențe unice clienților.

Barmanii din România sunt invitați să se înregistreze online pe website-ul www.TheReserveBar.ro, completând un scurt chestionar și prezentându-si printr-un video cocktail-urile ce folosesc exclusiv băuturi din portofoliul Diageo Reserve. În urma unei serii de concursuri locale, cel mai bun barman va fi selectat să reprezinte România în finala globală a competiției, unul dintre cele mai mari evenimente din industrie. Acesta va avea șansa să câștige prestigiosul și râvnitul titlu de Barmanul Anului 2014 Diageo Reserve World Class.

„Fiind una dintre cele mai importante investiții realizate de Diageo în segmentul on-trade categoria premium, World Class a devenit parte din activitatea celor mai importanți mixologi din industria băuturilor premium și super premium, reprezentând o platformă recunoscută internațional. Suntem mândri de faptul că lansăm acest program și competiția World Class în România și, împreună cu partenerul nostru PPD România, dorim să devenim susținătorii rafinamentului și eleganței în cultura consumului de alcool fin”, a declarat Viorel Ognean, Reserve Brands & Sales Development Director Eastern Europe, Diageo.

La conferința de presă de astăzi a fost prezent și Aristotelis Papadopoulos, primul câștigător al competiției World Class, Barmanul Anului 2009. „Câștigarea primei ediții a competiției Diageo Reserve World Class a fost o onoare incredibilă. M-a bucurat și în același timp m-a inspirat să concurez și să studiez cu barmani la fel de pasionați de această meserie ca și mine. În plus, sunt mândru că am primit această recunoaștere din partea celei mai prestigioase competiții de mixologie din lume, dar mai ales pentru că am ocazia să văd cum industria bartending-ului se dezvoltă și primește recunoașterea globală și respectul pe care le merită. Acest program poate fi un catalizator puternic în ceea ce privește carierele participanților și oportunitățile de care pot beneficia la nivel mondial. De aceea încurajez barmanii români să se înscrie în competiția World Class”, a declarat Aristotelis Papadopoulos.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302