Pensiunile derulează un nou program “Vacanțe la țară”

Pensiunile derulează un nou program “Vacanțe la țară”
person Horeca
access_time_filled

programvacantelatara2014Asociația Națională de Turism Rural, Ecologic și Cultural (ANTREC) a anunțat derularea celei de-a XXIV-a ediții a programului „Vacanță la țară”, în perioada 14 septembrie – 31 octombrie 2014. Ca în fiecare an, acest program este inițiat și organizat de A.N.T.R.E.C. Români.

Filialele A.N.T.R.E.C. participante, în prima fază, la acest program sunt: Alba, Brașov, Covasna, Gorj, Maramureș și Neamț. Pe parcurs vor mai adera și alte pensiuni. Lista pensiunilor va fi actualizată permanent pe: www.antrec.ro și www.vacantelatara.ro.

„Destinatarii programului sunt toate categoriile de turiști, care vor avea oportunitatea de a descoperi viața satului, tradițiile locurilor respective, ospitalitatea specifică acestui tip de turism și nu în ultimul rând, pot servi o masă tradițională cu bucate specifice fiecărei zone pentru care vor opta”, se arată într-un comunicat.

Asociația Națională a Agențiilor de Turism (A.N.A.T.) a propus valorificarea acestuia și prin agențiile de turism membre, ca și la edițiile precedente.

Iată care sunt tarifele practicate de către pensiuni pentru actuala ediție a programului „Vacanță la țară”:
–    pensiuni de 2 margarete  = 175  lei/ persoană/6 zile.
–    pensiuni de 3 și 4 margarete  = 225  lei/ persoană/6 zile.
–    pensiuni de 5 margarete  = 290  lei/ persoană/6 zile.

Negocierea tarifelor și a comisioanelor se face de către fiecare prestator în parte cu fiecare agenție parteneră prin încheierea unui contract, anexă la contract sau convenție. Organizațiile implicate în lansarea acestui program – A.N.A.T. și A.N.T.R.E.C. România – vor face numai propuneri/sugestii de tarife și comisioane maximale.

În tarif sunt incluse 5 nopți cazare în cameră dublă, prima noapte de cazare fiind aferentă zilei de duminică. Sejurul se va încheia în ziua de vineri. Fiecare pensiune participantă în acest program va oferi din partea casei micul dejun. Rezervările se pot face direct la pensiune, prin agențiile membre A.N.A.T. sau prin filialele A.N.T.R.E.C.

Pe lângă vremea care se anunță a fi foarte frumoasă, turiștii care vor beneficia de programul Vacanță la țară vor avea parte, în această toamnă, de multe evenimente și festivaluri. La 20 de ani de la înființarea ANTREC, ne concentrăm mult pe crearea și dezvoltarea unui calendar de evenimente, precum și pe dezvoltarea asociației și a turismului rural în alte regiuni ale României. Spun asta pentru că fiecare zonă a țării noastre are ceva de oferit, și sunt sigur că turismul rural se va dezvolta în timp și pe cursul Dunării, și în alte regiuni mai puțin turistice, dar rurale ale țării noastre. ANTREC reprezintă rădăcinile fiecărui român, viața și lupta pentru păstrarea esenței poporului nostru de către străbunii fiecăruia dintre noi: evenimente memorabile, cultură, folclor, gastronomie, tradiții, într-un cuvânt, istoria neamului românesc„, subliniază domnul Mișu Chiruc, presedintele executiv al ANTREC.

Calendarul de evenimente al ANTREC în perioada septembrie – octombrie:

1.    Festivalul Fructelor de Pădure ” 19-20 septembrie ” Piatra Neamț, Neamț
2.    Parada Gospodarilor ” 21 septembrie 2014, Sapoca, Buzău
3.    Festivalul Sarmalelor ” 26-28 septembrie, Praid, Harghita
4.    Festivalul „Răvășitul oilor” ” 27-28 septembrie – Bran, Brașov
5.    Festivalul Pălăriilor și Hora Satului ” 28 septembrie 2014 Ruginoasa, Iași
6.    Cupa Deltei la Știucă ” 3-5 octombrie – Crișan, Tulcea
7.    Festivalul Cârnaților de Pleșcoi ” 4-5 octombrie – Berca, Buzău
8.    Festivalul Serbările Toamnei ” 4-5 octombrie – Cetea, Alba
9.    Festivalul Castanelor ” 11 octombrie – Tismana, Gorj
10.    Focul lui Sumedru ” 25 octombrie ” Argeș
11.    Focul lui Sumedru ” 25-26 octombrie, Moieciu, Brașov
12.    Festivalul Hanurilor ” 31 octombrie ” 1 noiembrie ” Tupilați, Neamț.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302