Vinurile românești, promovate la târgul internațional ProWein

Vinurile românești, promovate la târgul internațional ProWein
person Horeca
access_time_filled

proweineditia2015România a participat cu pavilion național la târgul internațional ProWein, Düsseldorf, Republica Federală Germania, care a avut loc în perioada 15-17 martie 2015, informează Ministerul  Economiei, Comerțului și Turismului. 

Șaisprezece producători și exportatori români de vinuri, Agricola Știrbey SRL, Alcovin SRL, Crama Ceptura SRL, Domeniile Săhăteni SRL, Domeniile Viticole Tohani SRL, Domeniul Coroanei Segarcea SRL, Halewood Romania SRL, Jidvei SRL, Mera Com International SRL, Natura SRL, Odobesti Vinex SRL, Ostrovit SA, Senator Prodimpex SRL, Budureasca SRL, Viticola Corcova SRL, Vitis Metarmorfosis SRL și-au expus produsele pe o suprafață de 150 m.p., alături de alte 2696 de companii din 50 de țări, printre care Italia, Spania, Franța, Austria, Germania, Portugalia, Africa de Sud, SUA, Argentina, Australia.

Pavilionul României a fost vizitat de Consul General al României la Bonn, Mihai Botorog, care a purtat o serie de discuții cu reprezentanții firmelor românești referitoare la capacitățile de producție, politica de promovare pe piața externă și specificul pieței germane, exprimându-se sprijinul Consulatului General al României la Bonn privind organizarea de acțiuni de promovare a vinurilor românești pe piața landurilor aflate în zona de competență a Consulatului (Renania de Nord-Westfalia, Hessa, Renania-Palatinat și Saarland).

În contextul promovării produselor românești, la data de 16 martie 2015 a fost organizat în standul național al României un cocktail cu degustare de vinuri, care au fost apreciate de vizitatori.

Prezența tradițională a României la această manifestare are ca scop promovarea exportului românesc de vinuri, pe o piață concurențială, în care calitatea și marketingul joacă un rol deosebit de important, consolidarea relațiilor cu partenerii de afaceri, dar și atragerea de noi clienți pentru vinurile românești„, susțin reprezentanții MECT.

Participarea românească la această manifestare a fost organizată de Ministerul Economiei, Comerțului și Turismului, în colaborare cu Asociația producătorilor și exportatorilor de vinuri – APEV și cu susținerea Biroului de Promovare Comercial Economica – BPCE Bonn, în cadrul parteneriatului public-privat, în conformitate cu programul de promovare a exportului.

Sursă foto: www.lokalo.de

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302