Legiferarea bacșișului și relaxarea sancțiunilor de control

Legiferarea bacșișului și relaxarea sancțiunilor de control
person Horeca
access_time_filled

legalizarebacsis1În cursul zilei de luni, 20 aprilie, a avut loc la Ministerul Finanțelor, întalnirea pentru dezbaterea finală pe ultimele propuneri ale industriei pentru fiscalitate în industria ospitalității, informează un comunicat semnat de Federația Asociațiilor de Promovare Turistică (FAPT) și HORA – Organizația Patronală a Hotelurilor și Restaurantelor din România.

La întâlnire au fost prezenti dna. Președinte Corina Martin, în numele Federației FAPT și al Asociației Litoral-Delta Dunării, împreună cu Tinu Sebeșanu și Dragoș Petrescu, de la Organizația Patronală a Hotelurilor și Restaurantelor din România.

În urma discuțiilor purtate în cadrul întâlnirii, au fost admise și preluate în proiectul de Ordonanță de Urgență pregătit pentru adoptarea în ședința de Guvern din această săptămână, următoarele amendamente ale industriei, pe care le redăm integral, așa cum sunt menționate în comunicatul de presă:

introducerea  avertismentului, și apoi a amenzii, sancțiuni progresive și corelate cu gravitatea iregularității constatate în sanctiunile ce se vor aplica agenților economici, cu posibilitatea de a plăti 50% din amendă în termen de 48 de ore;

ridicarea pragului de 100 ron (sau maxim 1% din valoarea totală a bunurilor livrate sau a serviciilor prestate, înregistrată de aparatul de marcat electronic fiscal și/sau în registrul special la data și ora efectuării controlului) ca diferența constatată între sumele înscrise în documentele justificative emise de/pentru operatorul economic pentru operațiunile desfășurate la unitatea de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor și sumele de bani efectiv existente în orice loc din incinta/incintele în care se desfășoară activitatea, inclusiv sumele aflate asupra personalului și cele încasate prin utilizarea cardurilor de credit/debit sau a substitutelor de numerar, până la pragul de 300 ron (maxim 3%);

legalizarea bacșisului pe notă de plată distinctă, cu impozitarea de numai 16%, nu și cu TVA sau CAS;

delimitarea răspunderii angajatorului față de răspunderea angajatului pentru nedeclararea sumelor încasate, având în vedere că trebuie să generăm și educarea comportamentului angajaților pentru a respecta legislația și regulamentul de ordine interioară

posibilitatea de a plăti o amendă mai mare pentru a evita suspendarea activității opratorului economic, având în vedere că închiderea activității unui agent economic generează șomaj, contracte neonorate, consecințe în lanț și chiar afectarea imaginii turistice a României. 

Declarație Corina Martin, Președinte Federația Asociațiilor de Promovare Turistică din România (FAPT) și Asociația Litoral – Delta Dunării: „Mă bucură dialogul corect și constructiv cu ministrul Eugen Teodorovici și Secretarul de Stat Dan Manolescu, pentru a aborda probleme esențiale ale industriei ospitalității din România. Cu trei ani în urmă, când am lansat public pentru prima oară ideea legalizării bacșisului, industria nu era pregătită, și nici mediul politic nu a avut abordarea necesară. De aceasta dată, această propunere a fost preluată și devine temă de Ordonanță de urgență, în numai trei săptămâni de la primele discuții cu echipa Ministerului Finanțelor. De la 1 Mai, dacă dorim să plătim bacșis, vom  face acest lucru legal, la vedere, pe nota de plată. Evident că mai avem de clarificat și alte aspecte legislative, care trebuie să susțina și să stimuleze dezvoltarea turismului în România, deci vom continua acest parteneriat cu Ministerul de Finanțe, pentru a lucra împreună la următoarele acte normative. Însă consider că acest moment și adoptarea Ordonanței de urgență pentru legalizarea bacsișului și restructurarea activității și procedurilor de control ale ANAF, constituie  un mare pas înainte pentru industria ospitalității din România. Susținem campania pentru emiterea bonului fiscal, susținem importanța fiscalizării și scoaterea la lumină a economiei subterane. Dar susținem și cerem și masuri fiscale care să protejeze și să stimuleze investițiile și antreprenorii care lucrează în legalitate și respect față de legile și bugetul statului. Continuăm să lucrăm pentru o 9atitudine în turism!”

Declarație Tinu Sebeșanu, Președinte Asociația HORA: „Ne bucură dialogul cu Ministrul Finanțelor pe această temă, reușim astfel să perfectăm aspecte esențiale din proiectul ordonanței de urgență pe o temă de maximă importanță pentru activitatea operatorilor. Sperăm să menținem acest dialog pentru optimizarea legislației existente în vederea simplificării ei și pentru a reuși ca, împreună, să reducem presiunea birocratică asupra agenților economici și fiscalitatea în industrie”. 

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302