Crowne Plaza a redeschis terasa Citronelle și anunță renovări pentru 2015

Crowne Plaza a redeschis terasa Citronelle și anunță renovări pentru 2015
person Horeca
access_time_filled
  • 2015, anul renovărilor la Crowne Plaza

ashliediasHotelul Crowne Plaza din București a redeschis miercuri terasa Citronelle, în prezența noului manager general al hotelului, Angelo Zuccala, a bucătarului – șef Ashlie Dias și a presei de specialitate. Angelo Zuccala ne-a declarat că 2015 este anul renovărilor la Crowne Plaza.

Potrivit acestuia, hotelul se va mândri la sfârșitul anului cu o renovare completă a tuturor celor 164 de camere, investiția totală în renovarea camerelor ridicându-se la peste 2 milioane euro (2,2 milioane euro mai exact). De asemenea, zona de fitness și de piscină va intra în renovări anul acesta, precum și sălile de conferințe și evenimente, care vor beneficia de un upgrade în design și funcționalitate.

Cu o experiență de 19 ani în industria ospitalității, Angelo Zuccala ne-a declarat că în industria hotelieră este deosebit de important să vii mereu cu ceva nou, să te upgradezi, precizând că este fericit din acest punct de vedere deoarece familia Copos înțelege foarte bine acest lucru dovadă că a aprobat aceste investiții. Întrebat cum s-a acomodat în noua sa calitate de director general al hotelului Crowne Plaza, acesta ne-a declarat că l-a ajutat foarte mult faptul că a găsit aici o echipă închegată, profesionistă, pe care o cunoaștea dinainte.

Întrebat de asemenea cum s-ar caracteriza ca manager, Angelo Zuccala ne-a spus că este un manager exigent, dar că îi place să conducă prin puterea exemplului. „Îmi place să ajut acolo unde este nevoie și de multe ori mi se pune: „O, te rog, nu face asta, nu este treaba GM-ului. Eu cred că un director de hotel trebuie să conducă prin puterea exemplului și, în plus, nu vreau să pierd contactul cu baza ospitalității„, ne-a declarat Angelo Zuccala. 

Începând cu luna aceasta, hotelul Crowne Plaza Bucharest își așteaptă oaspeții în spațiul intim și reconfortant al terasei Citronelle. Noul meniu Citronelle are două variante, pentru prânz și pentru cină, și cuprinde selecții bogate de antreuri, salate și supe deopotrivă, precum și o paletă variată de preparate din pește și fructe de mare.

Crowne Plaza Bucharest a adus anul trecut în România conceptul „market to table”, lansând restaurantul Citronelle, ca parte a strategiei globale a lanțului internațional de susținere a unui stil de viață urban și sănătos.

citronellerestaurant

Printre ingredientele-vedetă ale noului meniu semnat de pasionatul bucătar Ashlie Dias, din punct de vedere al aportului nutrițional și al recomandărilor de care se bucură în presa de specialitate, se numără salata kale, semințele chia, quinoa, avocado, sparanghelul, creveții, dorada, tonul, dar și carnea de vițel sau de vită. Roșiile proaspete de diverse soiuri însoțesc o mare parte din preparatele meniului.

Pentru o experiență deosebită, noul meniu șl restaurantului Citronelle include si câteva preparate cu serviciu la masă: Salata Caesar cu curcan la grătar; Dorada la grătar, servită cu legume la grătar, capere și ulei de măsline extra virgin; Tarte Tartin de mere, servită cu înghețată de vanilie, flambat la masă.

Pentru a veni în întâmpinarea celor care își doresc să mânânce sănătos, Citronelle oferă garanția celor mai proaspete produse de sezon, legumele și brânzeturile fiind cumpărate direct de la producători locali. Carnea de pui provine de la o fermă unde aceștia sunt crescuți la sol și hrăniți cu boabe, iar peștele este achiziționat proaspăt de la cei mai buni furnizori de pe piață.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302