Hotelurile și restaurantele de pe litoral, verificate de pompieri

Hotelurile și restaurantele de pe litoral, verificate de pompieri
person Horeca
access_time_filled

controalepompierilitoralAnual, atât în perioada premergătoare, cât și pe durata sezonului estival, reprezentanții Serviciului Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța efectuează activități specifice în vederea verificării obiectivelor de cazare, agrement și alimentație publică.

Astfel, în perioada 01-30 iunie 2015, în stațiunile turistice de pe litoralul Mării Negre au fost efectuate controale în 171 obiective de turism și alimentație publică, după cum urmează: 93 hoteluri, 13 vile, 50 restaurante, patru case de vacanță, șapte pensiuni, un popas și un complex turistic și două apartamente de închiriat.

În aceste locații, pentru asigurarea normelor de apărare împotriva incendiilor, dar mai ales pentru preîntâmpinarea apariției acestora, au fost desfășurate activități preventive pe timpul cărora au fost depistate peste 770 deficiențe, 120 fiind remediate pe timpul controalelor. De asemenea, au fost aplicate 660 sancțiuni, respectiv 515 avertismente și 145 amenzi contravenționale în valoare totală de 110.250 lei.

Dintre constatările cel mai frecvent menționate în documentele de control, putem exemplifica:

  • Neîntocmirea și/ sau neavizarea planului de intervenție, la unele unități de turism;
  • Neasigurarea angajării unui cadrul tehnic sau personal de specialitate cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor;
  • Nerealizarea sau nemenținerea în stare de funcționare a instalațiilor electrice pentru iluminatul de siguranță pentru evacuarea persoanelor în caz de incendiu, pentru marcarea hidranților interiori de incendiu, cât și pentru intervenție în încăperea centralei termice;
  • Neverificarea mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor existente (stingătoare), aflate în dotarea unor construcții de turism, în conformitate cu reglementările tehnice;
  • Nemenținerea în bună stare a instalației de captare și scurgere la pământ a descărcărilor electrice atmosferice;
  • Exploatarea cu defecțiuni și improvizații a instalației electrice aferentă construcțiilor.

Ca urmare a activităților preventive desfășurate și a sensibilizării factorilor responsabili asupra riscurilor de incendiu existente, la nivelul unităților de turism controlate, au fost executate peste 100 exerciții de evacuare.

Sursă foto: www.nust.edu.pk

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302