Siguranța turiștilor de pe litoral, prioritate la nivel local
Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Litoral – Delta Dunării și Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța au încheiat joi, 30 iulie a.c., un protocol de colaborare pentru sezonul estival 2015, cu scopul de a asigura o protecție sporită turiștilor care ajung pe litoralul românesc precum și pentru scăderea numărului de incidente neplăcute în această zonă.
Un rol important îl constituie informarea corectă și oportună a turiștilor asupra diferitelor tipuri de risc la care s-ar putea expune la un anumit moment dat și modul de comportare pe care trebuie să-l adopte în astfel de situații.
Printre cele mai importante responsabilități pe care le au cele două instituții în urma acestui parteneriat, menționăm:
- transmiterea periodică unităților de cazare de pe litoral, a unor informații referitoare la campaniile Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța;
- distribuirea de materiale informative pe suport electronic și tipărit către unitățile de cazare de pe litoral, puse la dispoziție de Inspectoratul pentru Situații de Urgentă „Dobrogea” al județului Constanța;
- mediatizarea acțiunilor comune desfășurate de cele două părți
Turiștii prezenți în cursul zilei de joi, într-un hotel din stațiunea Mamaia, au fost angrenați de către pompierii militari într-o serie de activități plăcute și interactive, menite a-i învăța să-și protejeze viața și sănătatea. Au fost familiarizați cu măsurile de preîntâmpinare a unor situații de urgență, în special a incendiilor și a înecurilor, au învățat prin exerciții practice cum trebuie să se comporte în caz de cutremur și să se protejeze în cazul declanșării tipurilor de riscuri generatoare de astfel de evenimente.
Declarație împuternicit inspector șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța:
„Consumatorii se așteaptă ca atunci când achiziționează servicii de cazare turistică să poată avea încredere că beneficiază de siguranță, indiferent de tipul de cazare sau destinația aleasă pe litoralul românesc. De aceea, în scopul creșterii culturii de securitate și creării unui climat de siguranță la nivelul comunității, am încheiat acest protocol de colaborare cu Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Litoral – Delta Dunării„.
Declarație Corina Martin, Președinte Asociația Litoral – Delta Dunării:
„Ne bucurăm că, după parteneriatele încheiate în anii trecuți cu Poliția și Jandarmeria Constanța, pentru sezonul estival 2015 am semnat azi un protocol cu Inspectoratul pentru Situații de Urgentă „Dobrogea” al județului Constanța, un demers important pentru siguranța turiștilor care sunt în vacanță în această zonă. Ca în orice destinație turistică civilizată, dorim ca turiștii noștri să beneficieze de servicii turistice excelente, dar să se simtă și în siguranță„.
Sursă foto: www.dacenterprises.com.au