Vara – sanie, iarna – car, un nou trend în turismul românesc

Vara – sanie, iarna – car, un nou trend în turismul românesc
person Horeca
access_time_filled

vacantesezoniarna2015Deși sezonul estival este la cote maxime în aceste zile, cu 100% din locuri ocupate pe litoral, turiștii români se gândesc în avans și la vacanța de iarnă, atrași de ofertele cu reduceri spectaculoase de până la 50% lansate de cele mai inovative agenții de turism și hoteluri din România, în cadrul celei de-a doua ediții a programului „Înscrieri Ultra-Timpurii de iarnă”, informează reprezentanții Bibi Touring.

După succesul de anul trecut al acestui program, agențiile de turism au pregătit deja primele vacanțe de iarnă, fapt ce demonstrează că turiștii au înțeles avantajele unice ale acestui program: posibilitatea de a cumpăra o vacanță la jumătate de preț sau de a crește nivelul de confort cu aceiași bani, având și certitudinea rezervării exact la hotelul dorit„, se arată într-un comunicat.

Pachetele turistice din cadrul programului „Înscrieri Ultra-Timpurii de iarnă” vor putea fi achitate curând și prin intermediul voucherelor de vacanță, la fel ca orice tip de vacanțe petrecute în România. După cum se știe, suma maximă este de 6300 de lei pe an per angajat.

Valea Prahovei rămâne cea mai dorită destinație pentru vacanțele de iarnă

  • Aproape 40% dintre turiștii români au ales anul trecut această destinație.

Sinaia, Bușteni, Predeal și Poiana Brașov rămân în topul preferințelor turiștilor români cu o cotă de 38%, fiind urmate de Călimănești-Căciulata (19%) și Băile Felix (16%). Deși sunt considerate destinații mai scumpe, stațiunile de pe Valea Prahovei vor atrage în continuare cei mai mulți turiști, datorită tradiției pentru sporturile de iarnă, cu atât mai mult acum, când există beneficiul reducerilor de până la 50%, prin programul „Înscrieri Ultra-Timpurii”.

Turiștii români vor vacanțe mai accesibile și întotdeauna au tendința de a se raporta la alte destinații care oferă programe promoționale și implicit prețuri mai mici. Ne-au trebuit aproape 20 de ani să înțelegem că putem avea prețuri mai mici, prin programe de promovare moderne,  fără a afecta calitatea serviciilor turistice. A fost doar o chestiune de voință pentru ca hotelierii și noi, agențiile de turism, să oferim reduceri importante, iar turiștii să învețe că pot primi aceste reduceri doar dacă își cumpără încă din vară o vacanță de iarnă. Am demonstrat, încă de anul trecut, că acest lucru se poate face și în România„, a declarat Adrian Voican, directorul general Bibi Touring, touroperator de top specializat în turismul intern.

Pentru o vacanță de iarnă, turiștii români se uită atent și la bani și la stele.

  • Peste 60% dintre turiști aleg un confort hotelier de 3 stele

Când vine vorba despre vacanța de iarnă, turiștii români vor confort, fie că este vorba despre hoteluri sau pensiuni. Astfel că, anul trecut, 61% dintre turiștii au ales să treacă în noul an la un confort de 3* și 15% la 4*. Extremele însă au fost egale, astfel că 12% cei mai pretențioși turiști au ales 5* iar 12% cei mai economici turiști au ales un confort de 2*.

Credem în turismul românesc și ne dorim să creștem cererea pentru hotelurile de 4 si 5 stele, astfel încât turiștii români să beneficieze de servicii foarte bune. Toată lumea știe că în general, „puțin dai, puțin face”, dar programul „Înscrieri Ultra-Timpurii” chiar contrazice acest lucru. Poți plăti cu mult mai puțin pentru un hotel mult mai bun. Totul este să rezervi o vacanță până la 30 septembrie 2015. Atenție, locurile sunt limitate„, a completat Voican.

În cadrul celor peste 10.000 de unități de cazare românești clasificate, dispunând de 380.000 de locuri de cazare, sunt înregistrate 32 de hoteluri de 5 stele, 302 hoteluri de 4 stele, iar 833 de unități sunt hoteluri de 3 stele. Restul sunt vile, pensiuni, hosteluri și alte tipuri de unități clasificate.

România are atestate 41 de stațiuni turistice de interes național și 48 de interes local. Pentru sporturile de iarnă sunt disponibile 164 de pârtii de schi cu o lungime totală de 146 km în 71 de localități din țară.

BIBI Touring este singurul touroperator de top specializat exclusiv pe vacanțe în România, și este prima agenție de turism care în ultimii 15 ani a implementat concepte noi de vacanță precum „Înscrieri Timpurii”, „Înscrieri Ultra-Timpurii”, „Bebe All Inclusive” și „Enciclopedia vacanțelor în Romania”.

Grupul BIBI Touring a avut în 2014 cifră de afaceri de peste 4 milioane de euro, iar în prima parte din acest an a înregistat o creștere cu 25% pe turismul intern.

Sursă foto: www.rol.ro

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302