Marea Finală Arena Bucătarilor 2015, la start

Marea Finală Arena Bucătarilor 2015, la start
person Horeca
access_time_filled
  • Câștigătorul finalei va merge în competiția Les Chefs en Or 2015 din Paris

Între 8 și 10 septembrie se va desfășura la București Marea Finală Arena Bucătarilor 2015, ajunsă la a șaptea ediție.

Timp de 3 zile, Selgros Băneasa va găzdui un adevărat festival al gastronomiei deschis publicului larg, profesioniștilor și amatorilor de bunătățuri. Spectatorii vor avea ocazia să vadă în acțiune atât chefi de talie mondială, membri ai juriului Arena Bucătarilor, cât și pe cei 16 finaliști care vor concura pentru un loc în competiția Les Chefs en Or 2016 de la Paris.

Juriul Arena Bucătarilor 2015 este compus din chefi cu experiență vastă în bucătăriile lumii. Vor veni personalități din domeniul culinar precum Chef Pascal Griere și Marc Galais din Franța, Chef Claudio Costea din Anglia, dar și personalități autohtone de renume: chefii Cezar Munteanu și Henrik Sebok.

arenabucatarilor2015finala

Misiunea juriului va fi evaluarea celor 16 finaliști din Arenă în funcție de creativitatea preparatelor, prezentarea în farfurie, respectarea practicilor de lucru, dar și după gust și aspect. 

Spre deliciul tuturor, chefii din juriu vor încânta publicul cu demonstrații culinare și rețete pline de savoare.

2015 a însemnat un moment de trecere la un alt nivel al contribuției companiei Selgros la dezvoltarea gastronomiei din România. Ne-am bucurat de semifinale cu chefi talentați care au pus în farfurii atât rețete originale, cât și emoții și creativitate. Acum suntem în fața marii finale și ne dorim să îl alegem pe cel mai bun dintre cei buni care să reprezinte Selgros, dar și gastronomia din România la un concurs culinar internațional care se va desfășura la Paris în 2016: Les Chefs en Or.„, a declarat Daniela Sima, Marketing Director Selgros România.

Link eveniment: https://www.facebook.com/events/848801298573421/

Program Arena Bucătarilor Selgros 2015:

8 septembrie
ora 10:00 – Show culinar cu Chef Henrik Sebok (RO), Chef Claudio Costea (EN) & Chef Cezar Munteanu (RO)
ora 12:00 – Prezentare ingrediente din gama gastro
ora 17:30 – Prezentare juriu

9 septembrie
ora 10:00 – Marea finală prima parte
ora 15:00 – Show culinar cu Chef Pascal Griere (FR) & Chef Marc Galais (FR).

10 septembrie
ora 10:00 – Marea finală partea a 2-a.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302