Crește interesul investitorilor hotelieri pentru litoralul românesc
Vara lui 2015 a fost cel mai bun sezon de business pentru afacerile de pe litoral, anunțând un 2016 cu rezultate record în turism, transport și construcții, arată o analiză KeysFin, realizată pe baza datelor financiare ale firmelor din zona Dobrogea.
2015 a fost cel mai bun an pentru turismul de pe Litoral, arată datele hotelierilor, care au raportat un număr record de turiști. Au fost weekend-uri în care în stațiunile de la Marea Neagră s-au aflat peste 400.000 de turiști, număr fără precedent în istoria Litoralului.
Rezultatele au fost influențate, deși pare secundar, de dezvoltarea infrastructurii horeca de pe litoral. Iar un cuvânt greu de spus în acest sens l-a avut sectorul construcțiilor, care a adunat roadele investițiilor semnificative din ultimii ani, mai ales ale micilor întreprinzători.
Potrivit analizei Keysfin, Litoralul a atras în ultimii patru ani afaceri în construcții de peste 15,7 miliarde de lei, în creștere cu peste 50% față de perioada precedentă.
Datele de la Institutul Național de Statistică arată, de exemplu, că în luna iulie 2015 erau obținute autorizații de construcție pentru 493 de clădiri cu destinație rezidențială (în principal hoteluri și pensiuni), într-o creștere sensibilă față de cele 446 de autorizații emise în perioada similară din 2014.
Interesul investitorilor în construcții pentru zona litorală este dovedit și de evoluția numărului de firme cu acest obiect de activitate. Astfel, dacă în 2010 erau înregistrate 2775 de societăți specializate în construcții, în 2014, numărul acestora a crescut cu mai mult de o treime, la 3416 firme.
Așa s-a ajuns ca afacerile din acest sector să evolueze semnificativ, în ciuda crizei, de la 2,21 miliarde lei în 2010 la 3,29 miliarde lei în 2014, iar perspectivele lui 2015 se îndreaptă spre depășirea pragului de 4 miliarde de lei.
De unde acest interes, mai ales într-o perioadă plină de provocări?
Potrivit analiștilor de la KeysFin, investițiile majore în dezvoltarea urbană se datorează, în mod paradoxal, oportunităților create de criză.
„Din 2009, dar cel mai puternic în 2010, am asistat la o ieftinire semnificativă a terenurilor de pe Litoral, dar și din Deltă. În plus, multe dintre afacerile speculative din perioada de boom economic s-au închis pe fondul crizei, astfel că pentru cei cu lichidități au apărut oportunități de investiții importante. Pe de altă parte, asistăm la o dezghețare a apetitului investițional al celor care dețineau terenuri și clădiri în zona litorală„, afirmă analiștii KeysFin.
Un alt argument care susține pe val sectorul imobiliar îl constituie, potrivit acestora, reorientarea românilor către turismul de la Marea Neagră.
„După anii negri 2010-2011, din 2012 asistăm la o creștere susținută a numărului turiștilor de pe Litoral și din Delta Dunării. Românii și-au reorientat cheltuielile de concedii, căutând soluții alternative, iar asta s-a tradus, mai ales, prin afluența foarte mare de turiști de weekend.
Acest fapt a determinat investitorii să își facă curaj și să deschidă șantiere, să preia unități hoteliere, să le modernizeze și, poate cel mai important, să construiască altele noi„, explică specialiștii.
Mamaia, raiul constructorilor de pe litoral
Poate cel mai elocvent exemplu privind boom-ul construcțiilor de pe Litoral îl reprezintă stațiunea Mamaia, acolo unde în ultimii patru ani s-au construit câteva zeci de hoteluri cu mai mult de 2000 de camere, majoritatea cu confort de 4-5 stele.
O evoluție spectaculoasă a marcat-o și stațiunea Năvodari, acolo unde, potrivit autorităților locale, s-au deschis peste 100 de pensiuni și hoteluri și asta numai în ultimii doi ani.
Arabesque, principalul jucător de pe piața materialelor de construcții, estimează că business-ul în sectorul construcțiilor din zona Dobrogei are un potențial semnificativ în următorii ani.
„Asistăm la o crestere a cererii de materiale de construcții pe toate segmentele, de la elemente de structură, la instalații și dotări sanitare. Este vorba, în primul rând, de investitori privați care construiesc hoteluri, restaurante și alte facilități turistice la un standard superior celui existent” afirma Laurențiu Leca, directorul filialei Arabesque Constanța.
Pe fondul creșterii business-ului regional, Arabesque a investit, la rândul ei 4,000,000 lei în modernizarea și extinderea platformei sale comerciale deschisa în Constanța încă din anul 1998.
„Oportunitățile investiționale în zonă ne-au determinat să extindem paleta de servicii și produse și să ne orientăm oferta către o gamă extinsă de clienți”, a mai declarat Laurentiu Leca.
Potrivit KeysFin, evoluția mixului de business din zona Dobrogei nu se bazează doar pe marii investitorii, un cuvând greu de spus avându-l micii dezvoltatori.
„Alături de investițiile de anvergură, unul dintre motoarele care a dus la această situație de fapt îl reprezintă inițiativa particularilor, cei care au înțeles acest trend și îl fructifică prin dezvoltarea în regie proprie a unor spații HORECA în regie proprie – restaurante, fast-food-uri, magazine alimentare, unități de servicii ” toată infrastructura necesară unui turism care tinde către standarde cel puțin decente în turism„, au mai declarat experții KeysFin.
Perspective pozitive pentru Litoral
Pe fondul evoluției afacerilor din construcții, profiturile înregistrate de firmele care activează în Dobrogea au crescut exponențial, de la 169 milioane lei în 2010 la 239 milioane lei în 2014, iar perspectivele lui 2015 se anunță a fi pe măsură.
„Datele preliminare din primul semestru, coroborate cu semnalele din vara acestui an indică un avans al cifrei de afaceri din acest sector cu 25-30% și al profitabilității cu cel puțin 20 de procente”, afirmă analiștii KeysFin.
Potrivit experților de la Arabesque, rezultatul pozitiv al sezonului estival 2015, temperarea efectelor crizei, creșterea gradului de încredere în economie, dezghețarea relativă a finanțărilor bancare și implicațiile noului Cod Fiscal ” mai ales reducerea TVA-ului – fac ca perspectivele lui 2016 să fie unele pozitive.
„Litoralul, cu cei doi vectori de creștere ai săi, turismul și transporturile (Portul Constanța, Autostrada Soarelui etc.) are toate șansele să devină al doilea pol de creștere economică a României. Noi suntem și vom fi prezenți acolo pentru a susține eforturile dezvoltării unei infrastructuri de tip modern absolut necesare”, a mai declarat Laurențiu Leca.
Informațiile din materialul de mai sus sunt culese din barometrul privind starea business-ului românesc, un proiect dezvoltat de KeysFin prin analiza datelor financiare de la societățile comerciale și PFA-urile active din România, comunicate de instituțiile statului.
KeysFin oferă servicii de business information și credit management dedicate mediului de afaceri, de la rapoarte de credit, monitorizare, analiza competiției, la studii și analize de sector necesare companiilor care doresc să dezvolte un business sănătos pe piața românească.
Sursă foto: www.selectravel.ro